Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: 800.000 de lei - cel mai mare impozit de plătit la fisc

Publicat in Adevarul, luni 30 noiembrie 2009 ·

Cel mai mare impozit calculat după depunerea declaraţiilor pe venit pe 2008 la Sibiu este de peste 800.000 şi trebuie să-l plătească un avocat. Peste 20.000 de sibieni cu venituri din profesii liberale şi din alte surse decât salarii au depus în acest an declaraţii de venit pentru anul 2008.

Potrivit datelor furnizate pentru Adevărul de Seară de către Direcţia Fenerală a Finanţelor Publice Sibiu, anul acesta, statul are de recuperat de la contribuabilii din Sibiu nu mai puţin de 11.825.838 de lei, reprezentând impozite pe venit, în urma depunerii declaraţiilor pentru 2008. Suma de returnat celor care au plătit deja mai mult impozit este de numai 1.041.170 de lei. În urma centralizării celor 20.376 de declaraţii de venit depuse, din 21.678 câte erau aşteptate, 10516 sibieni trebuie să dea bani înapoi şi numai 4173 au de primit înapoi. Alte 9726 de persoane sunt pe „zero“, adică nu au nici de luat, nici de dat bani.

Impozit de 843010 de lei

Cea mai mare sumă, din totalul de peste 11 milioane de lei, pe care statul le are de recuperat de la contribuabilii sibieni o are de plătit un avocat. „Din evidenţele fiscale rezultă că o persoana fizică care exercită profesia liberală de avocet, are suma cea mai mare de plată la calculul impozitului pe venit pe anul 2008, având de plată suma de 843.010 lei“ a precizat economistul Ilie Racoţi, Şef de Birou la D.G.F.P. Sibiu. La o astfel de sumă rezultă că venitul total a fost de circa 5 milioane de lei. Pe de altă parte, cea mai mare sumă de returnat unui contribuabil cu domiciiul fiscal în Sibiu este de 20134 de lei. Sibianul în cauză are de recuperat aceşti bani în urma veniturilor obţinute din tranzacţii cu acţiuni, la bursă.

Mai mult de o mie de amenzi

Nedepunerea declaraţiilor pe venit se sancţionează cu amendă de la 10 la 100 de lei, conform codului de procedură fiscală. Dacă cei peste 6

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu jubilează cu puțin timp înaintea afișării primelor rezultate exit-poll la alegerile prezidențiale. Mesaj clar pentru doi candidați

HotNews acum 10 minute
Fostul președinte Traian Băsescu a publicat în urmă cu scurt timp un mesaj pe pagina lui de Facebook, în care îi ironizează pe liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu, respectiv Nicolae Ciucă, înaintea publicării primelor exit-poll-uri de după încheierea

Rareş Bogdan: Bătălia se duce între 2 candidaţi de dreapta pentru turul 2. Bazinul suveranist este splitat

Mediafax acum 47 minute
„În acest moment bazinul suveranist este splitat în două şi practic nu mai are şanse de intrare în turul 2, iar bătălia se duce între doi candidaţi de dreapta pentru turul 2. Vă rog din suflet faceţi-vă treaba până în ultima clipă, bătălia ultimelor

Referendumul convocat de Nicușor Dan a fost validat: Prezența la urne a depășit pragul de 30%

Capital acum 2 ore
Bucureștenii au votat, iar referendumul convocat de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a atins pragul necesar pentru validare. Peste 31% dintre bucureşteni au votat duminică, până la ora 17.20.

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 4 ore
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Un general rus, 18 ofiţeri şi 500 de militari nord-coreeni au fost ucişi în primul atac ucrainean cu rachete britanice Storm Shadow

Mediafax acum 13 minute
Un general rus şi 18 ofiţeri ai lui Putin au fost declaraţi morţi, iar alţi 18 au fost răniţi. Bilanţul se referă la atacul din 20 noiembrie al Ucrainei - primul care a folosit rachete britanice Storm Shadow adânc în interiorul Rusiei. Se ştia că r

ALEGERI PREZIDENTIALE 2024 - Dosar penal, după ce un alegător a intrat în secţia de votare cu o armă la el

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Timiş au deschis un dosar penal după ce un fost cadru militar s-a prezentat la o secţie de votare, cu intenţia de a-şi exprima opţiunea la alegerile prezidenţiale, având la el o armă pe care o deţinea legal.

Kremlinul acuză că administraţia Biden subminează planurile lui Trump pentru soluţionarea conflictului din Ucraina

HotNews acum o ora
Moscova a acuzat administraţia preşedintelui american aflat la sfârşit de mandat Joe Biden că subminează planurile preşedintelui ales Donald Trump pentru soluţionarea conflictului din Ucraina, relatează DPA și Agerpres. „În timpul campaniei electora

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 11 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Geoană acuză manipulare prin exit-poll-uri: De ce minţiţi românii?

Mediafax acum 6 ore
Geoană acuză că aceste sondaje încalcă legea privind alegerile prezidenţiale şi pune sub semnul întrebării motivele din spatele publicării lor. „De ce ar risca publicaţiile româneşti să încalce legea şi să citeze “surse ale partidelor politice”, dac

Pământul se desparte de „mini-luna” sa temporară, care ar putea fi o bucată din Lună

Mediafax acum 2 ore
Rocă spaţială inofensivă se va îndepărta de Pământ luni, învinsă de forţa gravitaţională mai puternică a soarelui, dar se va apropia din nou pentru o scurtă vizită în luna ianuarie. NASA va folosi o antenă radar pentru a observa în ianuarie asteroid

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/3°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°