Fiindcă am văzut atîţia analişti şi comentatori de m-am căpiat în aceste zile de campanie şi fiindcă s-a adus pe ici pe colo vorba, din mers, despre jurnalism şi de cazul Watergate o să-mi permit şi eu un mic comentariu. Precizez din capul locului că acest comentariu n-are nici o legătutră cu jurnalismul. Mai mult, am convingerea că nici cazul Watergate n-are vreo legătură cu jurnalismul, chiar dacă Bob Woodward si Carl Bernstein de la WP au luat un Pulitzer pentru felul în care au scris despre afacere. Un Pulitzer este un fel de Nobel pentru un alt gen de literatură, un gen de literatură pe care au re-inventat-o “americanii” – de fapt Pulitzer însuşi – şi care se referă la nişte romane ciudate, scrise fascicular, foiletonistic, şi care fac deliciul masselor şi din care, indirect, se upgradează încet democraţia. Da, presa este cea mai profitabilă literatură de consum iar jurnalismul de investigaţie e forma cea mai facilă şi populară a literaturii poliţiste, o specie literară senzaţionalistă, un soi de Agatha Christie pentru popor. Sau, dacă vreţi şi mai exact, dar pe partea socială şi economică mai ales, un soi de Misterele Parisului a lui Eugene Sue, primul “cel mai de succes” ziarist al modernităţii, cel pentru ale cărui episoade din Journal des Débats se bătea lumea, iar analfabeţii îşi rupeau de la gură ca să-i plătescă pe ştiutorii de carte să le citescă minunatele relatări imaginare ale vieţilor celor aidoma lor.

Poate o să ziceţi că exagerez – nu mă deranjează:), dar părerea mea e că jurnalismul, aşa cum se spune şi se crede îndeobşte că e, în realitate nu există. Cînd aud jurnalişti care fac distincţie între ştire şi comentariu mă pufneşte rîsul. Jurnalismul e o iluzie. O iluzie complicată, deşi uneori simplă, cu care se creează o realitate pentru mase, realitate creată în vederea anumitor scopuri de grup, a tuturor grupurilor relevate dintr-o socie