Cu toţii am vrea să mergem duminică la vot. Nu există nici o îndoială că, dincolo de menţionarea în legislaţie a acestui drept (articolul 36 din Constituţie), fiecare cetăţean este mânat într-o măsură mai mare sau mai mică să pună ştampila pe vreun nume. Dar cine să fie norocosul?

Cei rămaşi în cursă par să-şi fi împărţit în mod egal meritele şi păcatele. De aici şi dificultatea de a opta între cei doi aspiranţi la cea mai înaltă funcţie în stat.

Dezamăgirea cea mai mare este în tabăra susţinătorilor lui Crin Antonescu. Văzut iniţial ca o alternativă, liderul liberal s-a "predat" în cele din urmă unuia dintre finalişti. Însă, alianţa creată astfel nu reuşeşte să puncteze decisiv, iar scorul estimat pentru al doilea tur al prezidenţialelor se menţine strâns, făcând posibil orice rezultat.

Există totuşi o greşeală foarte gravă, pe care inclusiv liberalii şi-au asumat-o, deşi subiectul este omis din galeria mediatizată a scandalurilor de campanie: ratarea a cel puţin unei tranşe de împrumut din creditul luat de la FMI şi Comisia Europeană. Se ştie că, în lipsa unui Guvern, inspectorii financiari internaţionali au preferat să sisteze virarea feliilor din creditul de 20 de miliarde de euro făcut în numele României. În consecinţă, pierderea a trebuit să fie acoperită din alte surse, iar Ministerul de Finanţe a reuşit să adune din credite bancare trei sferturi din suma care îi mai trebuia pentru plata pensiilor şi salariilor. Însă băncile comerciale au taxat Guvernul cu dobânzi mai mari decât cele practicate la împrumutul extern, astfel că cele 700 de milioane de euro luate vor produce o dobândă cel puţin dublă. Adică, în loc de 30 de milioane, Ministerul Finanţelor va trebui să dea înapoi 60 peste suma împrumutată.

Ştim cu toţii cine va trebui să suporte plata acestei sume. Ceea ce nu ştim este de ce a trebuit făcută o afacere a