● Funcţii deţinute în 22 decembrie 1989: membru al CC al PCR (din 1984); membru supleant al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR (din 1987); prim-secretar al Comitetului judeţean de partid şi preşedinte al Comitetului Executiv al Consiliului popular al judeţului Prahova (din 1987); deputat în Marea Adunare Naţională (din 1985).
● Construcţia dosarului: Documentele de "cadre" privindu-l pe Ion Frăţilă au fost întocmite în anul 1961, cu ocazia demarării procedurilor de intrare în Partidul Muncitoresc Român. Conform procedurii, Frăţilă şi-a întocmit autobiografia, colegii cu vechime în partid i-au făcut recomandări, iar cadristul Exploatării miniere din Filipeştii de Pădure (jud. Prahova), unde era angajat ca mecanic, s-a deplasat în localitatea natală - Fieni (jud. Dâmboviţa) - pentru a strânge date despre familia sa. Cel mai recent document din dosarul lui Ion Frăţilă datează din 1962, când şeful biroului organizaţiei de bază din Exploatarea minieră Filipeştii de Pădure a confirmat că în perioada "candidaturii" a avut o ţinută irepro-şabilă şi merita să fie primit în PMR.
● Date biografice: Ion Frăţilă a început activitatea de partid încă din primul an de şcoală profesională, devenind membru al Uniunii Tineretului Muncitoresc în 1954. În anul următor s-a înscris în sindicat, remarcându-se ca un bun comunist. Imediat după terminarea liceului, în 1961, a început procedurile pentru intrarea în Partidul Muncitoresc Român, devenind candidat. Cu acestă ocazie şi-a redactat şi autobiografia: "M-am născut la 16 februarie 1939 în comuna Fieni, raionul Pucioasa (Târgovişte), regiunea Ploieşti. Sunt salariat al Exploatării miniere Filipeştii de Pădure, în funcţia de mecanic. Atât eu, cât şi părinţii mei nu ne-am schimbat numele. Nu posed nici o avere personală şi nu am nici de moştenit nimic.
Tatăl meu se numeşte Frăţilă V. Ion