În fiecare an, de Ziua Naţională a României, angajaţii merituoşi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt avansaţi în grad.
Anul acesta a venit rândul celor de la Gruparea Mobilă Tomis. Patru cadre vor fi recompensate pentru rezultatele obţinute în activităţile profesionale şi pentru îndeplinirea misiunilor şi a sarcinilor încredinţate.
Locotenentul Florin Boca va fi avansat la gradul de căpitan, iar Cristian Frăţilă, Ionuţ Olteanu şi Adrian Crintea vor avansa de la gradul de sergent major la cel de plutonier.
Tot mâine vor fi avansaţi în grad şi doi poliţişti de frontieră din cadrul Poliţiei de Frontieră, Direcţia Operativă Porturi Maritime. Alexandru-Nicolas Ţiripa va fi înaintat la gradul de agent şef adjunct de poliţie, iar Ovidiu-Aurelian Simion va avea gradul de inspector principal de poliţie.
Dintre angajaţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie, trei ofiţeri şi opt agenţi de poliţie vor fi înaintaţi în grad. Astfel, subcomisarul Lucian Gheorghe va deveni de mâine comisar, la fel şi Liviu Checiu, din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale. Subinspectorul Donciu Răducan va fi avansat la gradul de inspector, iar agenţii de poliţie Cristina Vasile, Marius Dinu, Ion Dobroiu, Sorin Eugen Postelnicu, Viorel Pleşa şi Ionel Trandafir vor fi înaintaţi la gradul de agent şef principal. Ziua de 1 Decembrie va aduce avansarea şi pentru agenţii de poliţie Gheorghe Began şi Marcel Vasile, care vor deveni agenţi principali la gradul de agent şef adjunct.
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa îşi va premia mâine angajaţii merituoşi, într-o dublă ceremonie, prilejuită de Ziua Naţională şi de marcarea a 91 de ani de la unirea Transilvaniei cu România. Cu această ocazie, vor fi înaintaţi în grad profesional următor locotenentul Sorin Soceanu, plutonierul adjutant Ion Spiridon Mihaiu, plutonierii majori Marian Drăgan şi Stel