Adversarii lui Traian Băsescu încearcă să demonteze teza acestuia că se luptă cu „mogulii” şi pun pe tapet negocieri ale şefului statului chiar cu cei pe care îi incriminează: Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vîntu. Sursa: Reuters
Pe blogul său personal, Dan Voiculescu a scris despre episodul Băsescu-Grivco. El susţine că negocierile din 2004 dintre el şi actualul preşedinte nu au fost transparente. „Nici atunci presa nu a fost invitată, informată sau prezentă”, a comentat Voiculescu.
El i-a cerut lui Băsescu să precizeze cine a stat în capul mesei la întâlnirea de la Grivco. „Traiane, hai să rupem pisica! Sau, dacă vrei tu, motanul! Îmi amintesc detaliat tot ce am vorbit atunci. Ce nu reuşesc să-mi amintesc, pentru că nu am dat niciodată importanţă unor astfel de amănunte, este cine a stat în capul mesei, cine în stânga şi cine în dreapta. Nu vrei, Traiane, să spui românilor şi sămi aminteşti şi mie cum am stat noi la acea întâlnire?”, întreabă Dan Voiculescu.
Epistola lui Voiculescu vine după ce Traian Băsescu a fost întrebat, la Realitatea TV, dacă a fost vreodată la negocieri la Grivco, iar şeful statului a negat iniţial. După ce realizatorul i-a spus că a avut o negociere în iunie 2004, chiar la sediul acestei firme, Băsescu a replicat că discuţia sa a fost transparentă, în timp ce, acum, guvernul Johannis a fost negociat „pe ascuns” la Grivco.
PSD îl invocă pe Vîntu
În hora declaraţiilor au intrat şi doi politicieni care au lucrat, în trecut, cu Traian Băsescu: Cozmin Guşă, fost consilier al lui Băsescu şi actual susţinător al lui Mircea Geoană, şi Bogdan Niculescu Duvăz (PSD), fost membru PD.
„La insistenţele lui Băsescu ne-am întâlnit cu Vîntu care i-a garantat egalitate de şanse cu Năstase la televiziune”, a declarat Guşă, la Realitatea TV. La rândul său, Duvăz a declarat că Băsescu