Într-o perioadă în care numărul şomerilor creşte semnificativ de la o lună la alta, este din ce în ce mai dificil să vă păstraţi jobul. Totuşi, acest lucru nu este imposibil, spun specialiştii, cheia constând în capacitatea dumneavoastră de a deveni indispensabili la serviciu.
Potrivit specialiştilor în resurse umane, angajatul indispensabil este implicat, dă dovadă de responsabilitate în modul de abordare a diferitelor sarcini, iar productivitatea lui este pe măsură. În plus, se bucură de o încredere mare din partea şefului, a colegilor şi clienţilor, oferind garanţia că pe el se poate conta oricând. „De asemenea, există şi angajaţi care au o inteligenţă deosebită, putere analitică sau pricepere de a lucra cu oamenii. Însă, atributul cel mai important, prin care un astfel de angajat îşi câştigă acest statut, este următorul: cu greu poate fi înlocuit de altcineva la serviciu, pentru proiectele existente sau pentru dezvoltarea companiei“, notează specialiştii de la eva.ro.
Potrivit acestora, din această categorie fac parte angajaţii care vin primii la serviciu şi pleacă ultimii şi în tot acest timp muncesc în mod real, cu folos, nu doar să pară ocupaţi. La aceştia se adaugă „angajaţii care acceptă sarcini pe care alţii nu doresc să le facă, motivaţi de provocări şi de dorinţă de perfecţionare, precum şi cei cărora le pasă în mod real de companie, colegi şi echipă şi sunt gata oricând să ajute“. Potrivit eva.ro, indispensabili pot fi angajaţii proactivi (care au idei de îmbunătăţire, nu numai pentru jobul lor, ci şi pentru alte aspecte pe care le observă şi pentru care au competenţe), dar şi angajaţii loiali, care refuză să se implice în micile bisericuţe care se formează inevitabil la serviciu, care nu sar din post în post şi care sunt alături de companie atât în momentele bune, cât şi în perioadele mai dificile.
Indispensabil şi la angaja