Chiar înaintea prezentării modelului care va înlocui 147, constructorul italian din Grupul Fiat a decis să schimbe numele maşinii!
Protestele foştilor muncitori italieni, care au lucrat pentru Alfa Romeo în Milano, oraşul în care a fost înfiinţată celebra marcă în urmă cu 99 de ani, au reuşit, se pare, să-i determine pe şefii Fiat să renunţe, în ultimul moment, la numele ales pentru înlocuitorul modelului compact 147, notează ”Autocar”.
Fiat, care deţine Alfa Romeo, va lansa, peste câteva zile, un nou automobil. Acesta ar fi trebuit să se cheme Milano. Numai că exact luna viitoare, ultimii angajaţi Alfa (233 de designeri şi ingineri, mai precis) urmează a fi relocaţi la Torino, cartierul general Fiat, din considerente financiare, mutare care va consfinţi sfârşitul existenţei Alfa Romeo în oraşul de baştină. Exact înaintea împlinirii centenarului.
Temându-se de o reacţie negativă pe care nu ar putea să o gestioneze, Fiat a decis să nu rănească sentimentele foştilor angajaţi şi să schimbe numele maşinii, indică sursele citate.
Concernul italian a apelat, în mare grabă, la denumirea Giulietta, o prezenţă legendară în portofoliul Alfa Romeo, în anii ‘60 şi ’70.