Comercianţii profită de perioada postului şi măresc simţitor preţurile la produsele vegetale.Focşănenii care postesc scot bani frumoşi din buzunare, deoarece produsele vegetale sunt chiar mai scumpe decât cele „de dulce".
Credincioşii care se aşteptau să cheltuiască mai puţini bani pe mîncare în perioada postului Crăciunului, au avut parte de surprize. Preconizând că mulţi focşăneni vor vrea să se „cureţe" prin post, comercianţii au crescut preţul alimentelor vegetale.
„Mi se par cam scumpe. Comercianţii profită de credinţa oamenilor şi fac preţurile după bunul lor plac. Nu mi se pare normal ca un kilogram de măsline să coste 15 lei sau unul de ciuperci 10 lei", ne spune Răducu Mocanu.
Pensionarii, post cu fasole şi cartofi
Persoanele cu venituri modeste, dar şi pensionarii, ţin post doar cu fasole şi cartofi, alimente mai ieftine şi în acelaşi timp săţioase.
„În post obişnuiesc să mănânc zacuscă, fasole, cartofi şi compoturi. Nu îmi pot permite să îmi iau produse din soia. Îmi mai cumpără copiii uneori pateuri sau salamuri din astea vegetale", spune Elisabeta Petrea.
Oferta din magazine este, ce-i drept, diversificată: pateuri, crenvurşti, salamuri, crochete sau şniţele, toate din soia, zacuscă, ciuperci ori măsline.
„În general aducem ceea ce solicită clientul. La mare căutare sunt măslinele, halvaua de floarea soarelui, legumele şi fructele. Oamenii mai cumpără şi pateuri vegetale, dar mai puţin mezeluri", spune Daniela Vlad, vânzătoare la un magazin alimentar din centrul oraşului.
Şi pieţarii se bucură de o creştere a vânzărilor în această perioadă, când focşănenii obişnuiesc să cumpere aproape zilnic legume şi fructe. „Mănânc foarte multe fructe în post, în special mere şi pere, deoarece sunt mai ieftine şi în acelaşi timp mai sănătoase", spune Aneta Moise.
Medicii nutriţionişti spun că produsele vegetale sunt