Anii comunismului, sărăcia, dezinteresul autorităţilor faţă de accesarea fondurilor europene şi plecarea tinerilor spre oraşe au adus spaţiul rural românesc într-o stare deplorabilă. Bătrânii cu haine jerpelite care-şi sprijină bărbia în vârful bastoanelor şi muşteriii chercheliţi din birturile comunale au ajuns să domine peisajul rural, în special în Muntenia şi în Moldova.

În ceea ce priveşte Ardealul şi localităţile din proximitatea acestuia, lucrurile au stat şi stau oarecum diferit. De altfel, istoricul Neagu Djuvara, care a trăit şi vremurile interbelice, confirmă această realitate. „Dacă te duceai la Rucăr era altceva decât în Dâmboviţa sau Brăila. Oamenii nu erau înrăiţi de sărăcie", spune profesorul Djuvara, referindu-se la perioada de dinainte de 1939.

Pierduţi în timp

În zilele noastre, însă, lipsa unor programe viabile pentru dezvoltarea acestor zone - în condiţiile în care bani europeni ar fi suficienţi - întoarce în secolul XIX aproximativ 40% din populaţia ţării. Pe de altă parte, potrivit unui studiu al Fondului ONU pentru Populaţie (UNFPA), numai Albania şi fostele republici iugoslave au un procent de urbanizare mai mic decât al nostru.

Dar aceasta nu ar fi o problemă, în condiţiile în care autorităţile ar înţelege că, eliminând birocraţia stupidă şi interesele meschine, ar putea ridica satul românesc, într-un termen relativ scurt, la standardele secolului XXI. Cum se poate face asta? De pildă, prin stimularea absorbţiei fondurilor europene în domeniul agriculturii.

Accesul limitat la finanţări implică reducerea capacităţii de a investi şi îngreunează foarte mult absorbţia fondurilor UE care impun o cerinţă de cofinanţare din partea beneficiarilor. Asta în pofida avansului de care beneficiază în prezent din partea Autorităţii de management a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.

Ţăranii preferă să migreze @N_