Dacă în capitalism ieşirea „la o băută” e o afacere non-stop, pe vremea comunismului principala limitare pentru petrecăreţi o reprezenta orarul de servire foarte strict, de la 10 dimineaţa şi până maximum la ora 12 seara. Nici varietatea băuturilor nu era una deosebită, însă nostalgia vremurilor de odinioară dă savoare sortimentelor locale de dinainte de ’89. Numărul redus de localuri şi închiderea devreme a acestora – majoritatea la ora 22:00 –

Dacă în capitalism ieşirea „la o băută” e o afacere non-stop, pe vremea comunismului principala limitare pentru petrecăreţi o reprezenta orarul de servire foarte strict, de la 10 dimineaţa şi până maximum la ora 12 seara. Nici varietatea băuturilor nu era una deosebită, însă nostalgia vremurilor de odinioară dă savoare sortimentelor locale de dinainte de ’89.

Numărul redus de localuri şi închiderea devreme a acestora – majoritatea la ora 22:00 – sunt principalele probleme cu care se confruntau amatorii de distracţii bahice în oraş. „Nu mai aveai voie să serveşti cu o jumătate de oră înainte de închiere, iar la ora-limită tot barul trebuia să fie gol. Veneau miliţienii şi dădeau târcoale localurilor publice în preajma închiderii şi luau la întrebări pe cei care stăteau mai târziu”, povesteşte Nicolae, barman cu ştate vechi de plată din Vatra Dornei.

Nota venea la 9 jumate

Controlul strict al Miliţiei se manifesta nu doar seara, ci şi dis-de-dimineaţă. „Nu aveam voie să servim băuturi alcoolice înainte de ora 10:00 şi, de multe ori, venea controlul şi verifica stocul făcut de seara pentru a vedea dacă am dat de băut cuiva prea devreme”, se amuză Nicolae, care admite că erau diverse tricuri folosite de cei care doreau neapărat să-şi înceapă ziua cu un coniac Zarea sau Drobeta, după preferinţă.

Licorile străine, precum whiskey-ul, lipseau din majoritatea restaurantelor în anii ’80. Românii trebuiau