Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PORTRET / Adriana Popa uneşte destinele oamenilor singuri

Publicat in Adevarul, luni 30 noiembrie 2009 ·

Timişoreanca vede dincolo de aparenţele pe care le afişează oamenii şi le găseşte sufletul pereche cu care să-şi împartă viaţa.

Adriana Popa a învăţat să aibă grijă de oameni şi şi-a luat treaba foarte în serios. Tocmai de aceea, este una dintre puţinele persoane care şi-a dezvoltat o pasiune din a-i face pe oamenii din jurul ei fericiţi. „Părerea mea este că singurătatea este ceva cumplit şi mi-a plăcut întotdeauna să le fac cunoştinţă oamenilor”, a spus femeia. Timişoreanca povesteşte că, lucrând ca farmacistă în centrul oraşului, avea colege necăsătorite. „Le vedeam că sunt nefericite şi totul a pornit dintr-o plăcere de a vedea că omul e împlinit pe toate planurile”, a spus Adriana.

Trecerea de la hobby la cadru legal

Pasiunea s-a transformat într-o meserie, care-i ocupă mare parte din timp. „Simţeam că trebuie să dau o conotaţie legală acestui lucru şi atunci m-am hotărât să deschid agenţia”, a povestit femeia. Asta se întâmpla acum 15 ani, când Adriana era farmacistă şi s-a hotărât să devină o persoană fizică autorizată să apropie oamenii. Imediat după ce a reuşit să deschidă agenţia matrimonială, a început să colaboreze cu alte trei agenţii din Italia şi a reuşit să intermedieze relaţii între timişoreni şi persoane de acolo, relaţii care merg bine şi acum. Câţiva ani mai târziu, timişoreanca a decis să se concentreze pe partea locală. „Erau foarte multe persoane care doreau să cunoască pe cineva, dar nu doreau să se căsătorească în străinătate”, a explicat femeia.

Lumea Adrianei se învârte acum şi în jurul oamenilor pe care îi cunoaşte şi pe care încearcă să îi ajute. Are sute de clienţi care au ajuns să aibă încredere în calitatea ei de Cupidon profesionist şi alte zeci de cupluri, care s-au cunoscut prin intermediul agenţiei ei, care sunt o dovadă a faptului că timişoreanca are ochiul format.

Arhiva cuplurilor

„Am

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°