Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Tânărul cu ciroză a murit după ce gripa porcină i-a slăbit organismul

Publicat in Adevarul, luni 30 noiembrie 2009 · ·

Pacientul, în vârstă de 27 de ani, a primit rezultatul pozitiv la testul pentru gripă nouă în urmă cu aproape două săptămâni şi a fost internat la Spitalul "Sfântul Spiridon" Iaşi, unde a decedat în timpul nopţii trecute.

Ora 13.30

Specialiştii în boli hepatice din Iaşi susţin că, în cazul tânărului care suferea de ciroză, sfârşitul i-a fost accelerat după contactarea gripei noi. „Aceşti pacienţi sunt extrem de vulnerabili la infecţii de orice fel, precum gripa. Au o rezistenţă scăzută a organismului şi, dacă se suprapune o infecţie peste boala lor, ficatul cedează. Atunci, apare insuficienţa hepatică, urmată de moarte. Şi în acest caz, pacientul a decedat de insuficienţă hepatică, accelerată cel mai probabil de virusul A H1N1“, a declarat profesor doctor Carol Stanciu, preşedintele Societăţii Române de Gastroenterologie şi medic în cadrul Institutului de Gastroenterologie din Iaşi.

Tânărul se afla sub supravegherea medicilor de la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul "Sfântul Spiridon". El respira cu ajutorul aparatelor. Potrivit unor surse neoficiale din cadrul unităţii medicale, pacientul bolnav de ciroză hepatică, s-ar fi vindecat de gripa porcină în urmă cu trei-patru zile. Este posibil ca virusul A H1N1 să-i fi grăbit moartea.

Tânărul este din judeţul Iaşi.

Până la această oră sunt confirmate în România trei decese cauzate de gripa porcină.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ruptură la vârful AUR: Claudiu Târziu anunță că se desparte „definitiv” de partid. „Sunt alungat din propria casă de către copiii mei”

HotNews acum 48 minute
Claudiu Târziu, cofondator al AUR și președinte al Consiliului Național de Conducere al partidului, a anunțat că pleacă din partid, în urma tensiunilor dintre el și George Simion. În urmă cu câteva zile, el susținea că a fost suspendat din formațiun

Reacția MAE după ce Rusia a declarat indezirabili doi diplomați români: „O măsură neîntemeiată”

HotNews acum 22 minute
Ministerul Afacerilor Externe a afirmat că decizia autorităților ruse de a declara ca indezirabili doi diplomați români din ambasada de la Moscova este „neîntemeiată”, ținând seama că, anterior, România, a declarat „personae non gratae” doi diplomaț

Elena Lasconi: Faptul că am văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei reprezintă USR / Am văzut foarte mulţi looseri, colegi care îmi datorează locul în Parlament / Nu aştept recunoştinţă, pentru loialitate mi-am luat un câine

News.ro acum 3 ore
Elena Lasconi a ieşit, miercuri, într-o conferinţă de presă, după anunţul conducerii USR că îi retrage sprijinul pentru candidatura la alegerile prezidenţiale, ea afirmând că faptul că a văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei

Ciolacu: O nouă mare fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german, furnizor pentru giganţii aeronauticii. Vor fabrica componente pentru aeronave de pasageri şi au ales România pentru poziţia strategică între Est şi Vest

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că o nouă mare fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german, furnizor pentru giganţii aeronauticii, care va fabrica componente pentru aeronave de pasageri, el precizând că au ales România

Ataşatul militar al României la Moscova şi adjunctul său, declaraţi „persona non grata” de către Rusia

G4Media acum o ora
Ministerul rus de Externe l-a convocat miercuri pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova, Liliana Burda, pentru a-i înmâna o notă prin care Rusia aduce la cunoştinţă faptul că îi declară „persona non grata” pe ataşatul pe probleme militare

Rabla 2025 – Ministrul Mediului a anunțat cât va fi subvenția acordată celor care-și iau mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Subvenția pentru cei care-și iau mașini electrice prin programul Rabla a fost de 5.100 euro anul trecut, iar anul acesta va crește la 7.500 de euro valoarea ecotichetului, după ce în 2024 vânzările s-au prăbușit. Ministrul Mediului a declarat miercu

Un tramvai a lovit 5 mașini în București și un om a fost rănit. Vatmanul a fugit de la locul accidentului

HotNews acum 3 ore
Accidentul a avut loc miercuri, la intersecţia Calea 13 Septembrie – strada Mihail Sebastian, din sectorul 5 al Capitalei. Tramvaiul a lovit cinci autovehicule, iar pasagerul uneia dintre maşini a fost rănit, anunță Brigada Rutieră. „La data de 09 a

UPDATE - China ripostează cu mărirea tarifelor la 84% pentru mărfurile americane. Pieţele europene îşi adâncesc scăderea după anunţul Beijingului. Preţul petrolului scade sub 60 de dolari / Prima reacţie din SUA

News.ro acum 2 ore
Ministerul de Finanţe al Chinei a anunţat tarife suplimentare de 84% pentru toate bunurile importate din SUA, crescând de la 34 la sută cu cât erau taxate înainte, informează BBC. Anunţul vine în condiţiile în care Beijingul promisese că va riposta

Fiica afaceristului Ioan Crișan, acuzată că a comandat asasinarea tatălui său, a fost arestată din nou

Adevarul acum o ora
Fiica afaceristului Ioan Crișan, Laura Dronca (noul nume, după recenta căsătorie), acuzată că a comandat uciderea tatălui său, a fost arestată preventiv la câteva zile după ce și-a rupt brățara electronică de monitorizare pe care trebuia să o poarte

Fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan, ucis în urmă cu aproape patru ani în explozia maşinii sale, aflată sub control judiciar, va fi plasată în arest preventiv/ ICCJ a admis sesizarea IPJ Arad privind distrugerea brăţării de monitorizare

News.ro acum 55 minute
Fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan, ucis în urmă cu aproape patru ani în explozia maşinii sale, aflată sub control judiciar, va fi plasată în arest preventiv, după ce instanţa supremă a admis contestaţia Parchetului de pe lângă Curtea de Ap

Vremea

București
acum

12°
mie.

1°/13°
joi

2°/13°
vin.

0°/12°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

mie.

-0°/7°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/6°
sâm.

3°/10°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

0°/6°
sâm.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

-2°/10°
joi

-0°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

5°/11°
Timisoara
acum

13°
mie.

-1°/13°
joi

-0°/11°
vin.

1°/16°
sâm.

8°/15°