Un experiment, mi s-a spus. Să mă îmbrac în ţigancă şi să hoinăresc prin Craiova. Să mă comport firesc. Şi să observ dacă oamenii, trecătorii, funcţionarii, vânzătorii se comportă diferit. Dacă, numai ţinând cont de hainele mele, mă vor discrimina. N-am crezut că jocul va avea şi reacţii. Dar...
Ştrampii verzi, groşi, în carouri, sunt călduroşi. Îi ridic bine în talie să nu pătrundă nici un fir de ger. Zâmbesc, urmând cu stricteţe îndrumările primite de la cunoscători: pun prima fustă. Galbenă, toată numai creţuri, cu flori roşii, albastre şi verzi. Îi leg şiretul în faţă şi o îmbrac pe cea de-a doua, de data asta, roşie. Deasupra încing şorţul, tot purpuriu. Lung exact cât fusta, cu două volane prinse în dantelă albă, îngustă, acesta completează partea de jos a costumului al cărui preţ urcă, de regulă, de la două, trei sute de lei în sus. Urmează flanelul, bluza largă, încreţită la gât şi mâneci, şi basmaua mare, cu ciucuri, legată la spate. Încalţ o pereche de pantofi vechi, bine decupaţi, în aşa fel încât să se vadă ciorapii groşi. Şi pun podoabele lucitoare: nişte clipsuri de tablă imitând aurul, două brăţări şi inele din acelaşi material, o haină de catifea, pe deasupra, cu auriu la revere, şi gata. Pornesc voioasă - dar, recunosc, şi cu multe emoţii - în misiunea inedită pentru mine până acum (şi sugerată de către reprezentanţii proiectului PHARE, SPER - Stop Prejudecăţilor despre Etnia Romă): ţigancă pentru o zi.
Sfatul ţigănesc
Zis şi făcut. Întâi mă opresc în Faţa Luncii, la Vasile Velcu Năzdrăvan. Am nevoie de câteva poveţe preţioase, care să-mi facă jocul cât mai credibil, şi cine altul poate fi mai potrivit dacă nu liderul romilor craioveni?! „Păi, dacă vrei să fii ţigancă, ar trebui să fii mai bronzată, dragă!“, mă descurajează pe moment ţiganul. „Şi strânge bine basmaua pe cap, să nu vadă că ai părul scurt - ţigăncile