Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Restaurantele au rămas fără locuri de revelion

Publicat in Adevarul, luni 30 noiembrie 2009 ·

Localurile din Satu Mare au fost deja rezervate în proporţie de 90%. Pentru ca Anul Nou să fie unul excelent, managerii de localuri pregătesc pentru clienţii lor premii în excursii şi tombole.

Majoritatea restaurantelor din Satu Mare sunt ocupate pentru noaptea de Revelion. Patronii spun că solicitarile au început să apară încă de săptămâna trecută şi mai au foarte puţine locuri disponibile. Preţurile sunt pentru orice buzunar, începând de la 80 lei/ persoană până la 250 lei, în funcţie de restaurant şi surprizele pe care fiecare patron le pregăteşte pentru clienţii săi. Practic, localurile sunt ocupate în proporţie de 90%

Distracţie în grup

Majoritatea locurilor din restaurante au fost ocupate de grupuri de persoane. La hotelul-restaurant Coral, de 3 stele, o firmă a închiriat toată sala pentru noaptea de revelion. „Suntem în tratative cu ei, nu mai avem locuri disponibile. Preţul unui meniu ajunge la 130 lei de persoană“, a declarat Florin Danciu, manager de restaurant. Aceiaşi situaţie este şi la Astoria, unde nu mai există niciun loc disponibil. La Hotelul Dana, din cele aproximativ 80 de locuri, mai sunt disponibile 30. „Avem deja un grup de 50 de persoane care s-a înscris. Noaptea de revelion, la Hotel Dana 1 costă 190 lei de persoană, iar clienţii noştri vor avea parte de tombole şi multe alte surprize“, a afirmat Daniel Bud, manager de hotel.

Revelion cu premii

Managerii de localuri au pregătit deja în detaliu noaptea de revelion. Pe lângă meniul care este foarte diversificat în specialităţi, sătmărenii vor putea câştiga şi multe premii. La hotel-restaurant Leon, câştigătorii vor petrece o noapte gratuit la hotel. „Locurile sunt deja parţial ocupate, câştigătorii din noaptea de revelion vor fi premiaţi. Preţul pentru un meniu costă 80 lei“, a declarat Sergiu Mereşca, administrator.

La restaurantul Paloma,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 18 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°