Cele două vechi rivale și-au scos armele în finala unui turneu organizat în amintirea ”legendelor” Aradului.
Memorialul Legendelor UTA a fost plin de culoare, chiar dacă trei din echipe au fost nevoite să decline invitaţia. UTA, Poli, FC Bihor şi Oroshaza au jucat pe parchetul Sălii Sporturilor Victoria din Arad şi au făcut spectacol.
Anii trecuţi peste protagonişti nu le-au scăzut execuţiile. Dimpotrivă. Bihorul a venit cu Vivi Vancea pe post de vârf de lance, în vreme ce atacul celor de la Oroshaza a fost animat de arădeanul Mario Nedelea. Velcea, Varga, Băban sau Octavian Popescu au făcut jocul Politehnicii. La UTA, Gabor Biro şi Christos Metskas i-au rechemat la arme pe Szabo - Grad, Nadiu, Burtea, Lazăr, Vânătoru, Erdei, Mitu, Ardelean, Mutică, Ţârlea şi Lazăr.
S-a tras la sorţi şi Poli a trecut în primul meci al serii de Oroshaza cu 6-3. UTA - FC Bihor s-a încheiat 7-5, cu goluri arădene înscrise de Mutică, Burtea, Mitu, Lazăr 2, Grad şi Erdei.
Bihorenii au câştigat finala mică, iar ultimul act a fost superb. UTA şi Poli s-au încins. Alb-roşiii conduceau la pauză cu 2-0, goluri marcate de Ardelean şi Mutică. Timişorenii s-au ambiţionat şi au tras la poartă din toate poziţiile, lovindu-se însă de un Emil Szabo magistral. Bravul goalkeeper a fost păcălit doar de un şut deviat nefericit de Mutică. UTA l-a pierdut pe Ţârlea, lovit la cot şi dus la spital pentru "reparaţii". A refăcut apoi diferenţa Marius Grad, iar Mutică s-a revanşat, oferindu-i lui Vânătoru golul 4, ultimul al finalei.
Mario Nedelea a ieşit golgeter, Vivi Vancea a fost decretat cel mai bun jucător, pentru cel mai frumos gol a fost creditat Octavian Popescu, iar Emil Szabo a fost declarat portarul turneului.
"Memorialul Legendelor UTA" a fost dedicat amintirii marilor fotbalişti Ladislau Broşovschi, Ștefan Kukla, Otto Dembrovschi, Marian Sinescu, Gheorghe V