Mi-ar fi placut ca Brancusi sa fi devenit la fel de cunoscut si apreciat din Romania, de acasa, fara sa fi fost nevoit sa plece pentru asta in lume. M-as fi simtit de un milion de ori mai mandru ca roman, daca estetica si scepticismul lui Cioran ar fi fermecat Franta fara ca autorul ‘neajunsului de a fi nascut’ sa se fi refugiat la Paris.
Nu inteleg ce blestem pluteste peste tot ce se naste, traiesti si moare in acest spatiu romanesc. Nimic din ce exista aici nu infloreste international, nimeni care alege sa ramana roman pe langa Carpati nu reuseste sa se devina universal.
Mi-ar fi placut ca la Noica sa fi venit studenti de la Oxford, iar ‘Jurnalul de la Paltinis’ sa fi fost publicat la Cambridge, unde sa se fi bucurat de un succes asemanator ‘Caietelor’ lui Wittgenstein.
1 decembrie ar fi fost un motiv infinit mai puternic de mandrie daca, atunci cand as fi privit pana in negurile istoriei noastra, as fi gasit macar o singura realizare importanta care sa nu fi fost dusa la bun sfarsit fara ajutorul vreunui factor extern. Nu gasesc niciun mare moment din istoria noastra pentru care sa nu trebuiasca sa multumesc si altcuiva.
De 1 decembrie ma trezesc gandindu-ma mai mult ca niciodata cat de mult mi-as fi placut sa nu fim obligati sa impingem fuga in Occident pentru a fi validati. Mi-as fi dorit mai mult decat orice sa gasesc un singur spirit care sa fi avut ambitia si sa fi reusit sa aduca el Occidentul aici. Nu regasesc o asemenea nebunie printre ai mei. Nici nu vreau sa imi aduc aminte peste ce dam in schimb cand privim in jur.
Stiu ce imi veti spune multi dintre voi acum. Imi veti da cateva exemple care sa ma faca sa imi retrag blasfemiile. Eu cred in continuare ca inca nu ne mai putem trezi.
Mi-ar fi placut ca Brancusi sa fi devenit la fel de cunoscut si apreciat din Romania, de acasa, fara sa fi fost nevoit sa plece pentru asta
