Zoom Cezar Petrescu

Directorul oficiosului “România”, Cezar Petrescu, (n. 1 decembrie 1892, Cotnari, Iaşi - d. 9 martie 1961, Bucureşti), este o figură aparte a literaturii româneşti. A fost romancier, nuvelist, traducător şi gazetar român, redactor la “Adevărul”, “Dimineaţa”, “Bucovina”, “Ţara nouă”, “Voinţa”, fondator şi codirector, alături de Pamfil Şeicaru, al revistei social-politice şi culturale “Hiena” (1919-1924).

Alături de Lucian Blaga, A. Maniu şi Gib Mihăescu, întemeiază revista “Gândirea” în anul 1921. Este fondator al ziarelor “Cuvântul” şi “Curentul” în 1928; director al ziarului oficios “România” în 1938 şi al revistei “România literară”, 1938, suprimate în 1940; membru al Academiei Române, din 1955. Se afirmă ca romancier cu romanul “Întunecare” (1927-1928).

Obţine ­Premiul ­naţional pentru literatură în 1931 şi Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa “Nepoţii gornistului” - colaborare cu M. Novicov. El a rămas cunoscut posterităţii prin lucrarea “Fram, ursul polar”.

Motto: “Trebuie să găsim ceva senzaţional, ceva care să zguduie indiferenţa publică. Nu politică, vai de mine! Că nu citeşte nimeni! Nu-mi dau seama ce anume ar trebui să găsim. În orice caz, o oaie cu cinci picioare. Dar nu una, mai multe”, spunea Cezar Petrescu în 1938, când era directorul ziarului “România”.

În imaginarul politic autohton din acea perioadă, regele, urcat pe tronul ce i se cuvenea şi la care renunţase în două rânduri din motive amoroase, era chemat să redea statului misiunea nobilă pe care regimul partidelor politice i-o uzurpase din cauza incapacităţii acestora.

Domnia regelui Carol al II-lea, văzută chiar de directorul oficiosului carlist, ziarul “România”, Cezar Petrescu, arată ca o anatomie entuziastă a mitului monarhic. “Partidele politice se aflau în descompunere lentă, sensibile