Înţeleg că azi e ziua naţională a României şi că oamenii nu mai merg la job-uri din pricina asta. Deci, la multi ani! M-am uitat cîteva zeci de secunde la televizor şi am crezut că a început vreun război. Militari traşi la costume de epocă (oho, aud deja Mig-urile pe deasupra blocurilor în timp ce scriu), blindate şi tancuri, un arsenal în toată regula a fost scos pe străzi ca să-i facă pe cetăţeni să se simtă puternici probabil şi bine înarmaţi. E ca şi cum eu, de ziua mea, mi-aş întîmpina musafirii îmbrăcat într-o armură, cu un coif pe cap şi cu o sabie la cingătoare. Vă mărturisesc că genul ăsta de manifestare belicoasă nu mă flatează şi nici nu mă face să simt în piept vreo emoţie patriotică. Mi se pare o formă vetustă şi lipsită de sens de a cheltui cherosenul şi timpul liber. Parada militară, aşa cum o putem savura azi în România sau, dacă vreţi, cum şi-o serbează francezii pe 14 iulie, doar că acolo zboară avioane Mirage pe deasupra Defense-ului, mi se pare o formă cel puţin vetustă de a te privi în oglindă şi a te simţi bine înarmat ca popor, gata de bătaie în orice clipă. Poate că, mult mai firesc ar fi ca de ziua naţională a unei ţări europene contemporane să se iasă la defilat pe străzi cu alt gen de reprezentanţi, nu cu militari înarmaţi pînă-n dinţi. O variantă ar fi să se defileze cu fizicienii relevanţi, cu tinerii olimpici internaţionali, cu doctorii care au reuşit în ultimul an operaţii dificile, cu oamenii de afaceri care au avut profit exportînd produse româneşti, cu scriitorii importanţi, cu inginerii de soi, cu fermierii care şi-au scos banii investiţi şi aşa mai departe. Visez o zi naţională în care pe sub Arcul de Triumf va trece în pas lejer, zîmbind, îmbrăcat impecabil, primul bucătar român deţinător de stele Michelin.

Înţeleg că azi e ziua naţională a României şi că oamenii nu mai merg la job-uri din pricina asta. Deci, la multi an