Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul „Rabla” nu este pentru companiile cu datorii la stat

Publicat in Ziarul Financiar, marți 1 decembrie 2009 ·

In cadrul editiei de anul viitor a programului "Rabla", atat pentru automobile cat si pentru tractoare, nu vor putea participa decat firmele care nu au datorii la stat si care nu au primit sanctiuni de natura financiara, potrivit Administratiei Fondului pentru Mediu (AFM).

Anul viitor, programul "Rabla" va demara incepand cu data de 1 ianuarie 2010 si va include nu numai persoanele fizice, ci si cele juridice, in timp ce prima de casare va ramane la 3.800 de lei.

De asemenea, in cadrul programului de anul viitor nu pot participa persoanele juridice care au inregistrat fapte sanctionate de legislatia financiara, vamala sau acte de indisciplina financiara.

Potrivit AFM, firmele care doresc sa acceseze programele nu trebuie sa sponsorizeze activitati cu efect negativ asupra mediului, nu se afla in procedura de insolventa sau lichidare, reorganizare judiciara sau in stare de faliment. De asemenea, de la aceeasi data va fi implementat sistemul de vouchere, ceea ce inseamna ca dupa casarea automobilului, clientul primeste un voucher care nu este nominal si care poate fi cedat unei alte persoane in vederea achizitiei unui autoturism nou.

In cazul achizitiei unui tractor, suma acordata prin programul de innoire a parcului poate fi de maximum 17.000 de lei, fara ca aceasta sa depaseasca 40% din pretul de achizitie al utilajului nou.

Odata cu implementarea sistemului de vouchere se va putea achizitiona o masina noua oferind pana la trei vouchere, astfel ajungandu-se la o prima de casare de pana la 2.700 de euro, care ar duce pretul unei Dacii Logan la 3.200 de euro. Cu toate acestea, in textul legii nu a fost specificata si suma totala care va fi repartizata programului de casare.

Efectul extinderii programului la persoane juridice si vouchere ar fi avut un succes mult mai ridicat in vara acestui an decat la inceputul lui 2010, conform jucato

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 58 minute
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum 56 minute
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum 36 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 3 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

Prognoza meteo 24 noiembrie. Vremea devine predominant frumoasă. Unde vor mai fi ninsori

Adevarul acum o ora
Meteorologii anunță pentru duminică, 24 noiembrie, o vreme frumoasă. Temperaturile vor fi moderate pe timpul zilei, doar dimineața și în timpul nopții acestea vor fi temperaturi scăzute.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Preşedintele AEP, la deschiderea urnelor: Nu s-a înregistrat niciun fel de incident. Nu avem înregistrată nicio contestaţie până la acest moment

News.ro acum o ora
Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat dumincă dmneaţă că de la deschiderea urnelor nu a fost înregistrat niciun fel de incident în procesul electoral şi nu a fost depusă nicio contestaţie.

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum o ora
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°