Zoom Deportare „pe veci“
Frida şi familia ei au căzut pradă hotărârii Biroului Politic al C al PC(b) din toată Uniunea, din 6 aprilie 1949, “cu privire la deportarea de pe teritoriul R.S.S. Moldovenesti a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, a persoanelor care au colaborat cu organele de poliţie germane şi române, a membrilor partidelor şi organizaţiilor profasciste, a gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus“. Hotărârea prevedea deportarea din RSSM „pe veci“ a 11.280 de familii. Acestea urmau să ajungă în regiunile Kurgan, Tiumen, Irkuţk, Altai, Bureat-Mongolia. Începutul operaţiunii era stabilit pentru 6 iulie 1949, ora 2.00. Fuseseră pregătite 30 de eşaloane (1.573 de vagoane pentru vite).
“Pe mine, viaţa m-a răsfăţat foarte mult. Ai înţeles?“ Frida Marcu te priveşte cu ochii ei mici şi blânzi şi îţi surâde. Şi ce “răsfăţ“: ocuparea Basarabiei de către ruşi în 1940, anii de pribegie din timpul războiului, deportarea întregii familii în Siberia, în 1949. Că aşa se hotărâse de la Moscova, să-i ducă pe “culaci“ (chiaburi) “zapredelea respubliki“, în afara graniţelor Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti.
Ne-am întâlnit în mai multe rânduri să-mi spună de-a fir a păr povestea vieţii. “E un volum imens de amintiri...“ De fiecare dată, acelaşi ritual: am stat la masă, am băut ceai şi-am ascultat. În spate, o lampă înaltă, cu abajur crem şi lumină galbenă, şi-un fotoliu adus de la Novokuzneţk. Pe scaunul din dreapta, doamna Marcu vorbind, şoptind, murmurând. Pe masă, viaţa ei în câteva fotografii. Poveşti în ramă, paranteze, salturi înainte şi înapoi, “eu nu ştiu ce-o să înţelegi din tot ce-ţi spun“, avalanşă de nume, de localităţi, de clipe fericite înecate în teamă, în disperare...
Am simţit povestea ca pe o spo
