Bătrânii proprietari de case sunt înşelaţi de baştani cu sute de mii de euro. Baştanii Seifert au tăiat apa, curentul şi gazul unui timişorean căruia i-au dat o ţeapă de 700.000 de euro, iar un alt bătrân a fost înşelat cu 70.000 de euro.
Mafia imobiliară ţigănească terorizează de doi ani familia Herman, după o tranzacţie imobiliară de 1,3 milioane de euro. „Familia Seifert ne-a dat prima tranşă de 600.000 de euro pentru casă. Ceilalţi 700.000 de euro urma să fie achitaţi în Germania. Am semnat contractul, însă nu am primit restul de bani”, spune Dumitru Herman, de 61 de ani, proprietarul înşelat.
I-au lăsat în întuneric şi în frig
Baştanii s-au intabulat rapid la Cartea Funciară ca fiind noii proprietari ai clădirii, însă familia Herman şi procurorii, care au cerut arestarea ţiganilor, au blocat vânzarea imobilului. Familia Herman este terorizată de romii care le-au asigurat condiţii de ev mediu. „S-au dus cu CF-ul scos imediat după tranzacţie şi au spus funcţionarilor că sunt noii proprietari şi că vor să întrerupă utilităţile. Ne-au tăiat apa, gazul şi curentul”, spune Dumitru Herman. „Nu mai sunt om de când am fost înşelaţi. Sper să îmi recuperez banii”, a mai spus Dumitru Herman.
Aurel Ghilea, de 66 de ani, a luat o ţeapă de 77.000 de euro de la familia Seifert. Bătrânul avea o locuinţă pe strada Stuparilor din Timişoara. Familia Seifert, care avea un palat lângă casa lui, l-a terorizat ani în şir. „Mi-au spart magazinul de patru ori. Au intrat să îmi contruiască în curte. Mi-au spus că la masa lor vin demnitarii, prefectul, poliţia, justiţia”, a spus bătrânul. Până la urmă a căzut la pace cu ţiganii, să vândă casa cu 110.000 de euro. „Mi-au dat o pungă cu 33.000 de euro, în faţa notarului. Mi-au dat ţeapă cu 77.000 de euro. Până am semnat eu actul, ei erau deja în jeep şi nu mi-au dat restul de bani”, a mai spus bătrânul