Foştii operatori de film în mediul rural. Îşi aminteşte cineva de ei? Îşi făceau meseria (o îndeletnicire nouă până şi pentru ei) în general în spaţiul şcolii, într-o sală sărăcăciosă de clasă, lipită cu lut. Nici măcar la căminul cultural. De fapt, cine era acel "tehnician al cinematografiei" la sate? Un magician al evadării într-un alt univers? Un monstru sacru al proiecţiei?

Omul din umbra rolelor de film, a filtrului colorat al peliculei: filmul "întins" pe distanţa dintre două sate. Între acestea circula el pe bicicletă - pentru a aduce filmul din satul vecin la proiecţia specială. Operatorul era de fapt fratele actorului şi al regizorului. Fără el, aceştia din urmă n-ar fi existat, ar fi devenit şomeri. Rolele de film! Ascunse într-o cutie metalică, cocoţate pe portbagajul bicicletei "Ucraina" soseau de peste deal, din reşedinţa de comună, pentru proiecţia neuitatului film Tarzan. Aceasta a fost cea mai gustată dintre pelicule. La care sătenii, pentru că nu mai aveau loc în sală, după cum povesteşte însuşi operatorul, se căţărau afară în copac pe o creangă-liană, ca în jungla adevărată. De acolo, din pom, îi vedeau unii săteni pe actori. Direct prin geam, în săliţa de proiecţie unsă cu balegă. Operatorul de film e şi astăzi un titan al clinchetului inconfundabil al aparatului. Când viaţa şi moartea sunt împrăştiate în alb şi negru ori în curcubee de culori pe pânza catifelată a ecranului. Cea îngrijită de acelaşi operator. Vopsită în alb, o dată pe an, de mâna lui pricepută. A fost odată ca niciodată lumea filmului la sate! Vă vom descrie-o prin ochii tehnicianului, ai celui care asigura derularea filmelor în satul vasluian Valea Grecului. Costică Deicu îl cheamă pe eroul nostru.

ACTORII NEMURITORI

Evădăm şi noi prin această poveste adevărată în acele timpuri şi vorbim ca şi cum s-ar întâmpla astăzi. Cum spuneam, el, operatoru