Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret: Constance Vintilă - artist-decoratoarea care trăieşte original

Publicat in Adevarul, marți 1 decembrie 2009 ·

Iubeşte arta şi tot ce este frumos, dar este pasionată şi de vintage şi hand-made

Constance Vintilă fost atrasă de artă încă din adolescenţă. "Sunt cam 14-15 ani de când am început să mă exprim prin artă, să îmi exprim stările sufleteşti şi să îmi concretizez imaginaţia. Am reuşit să fac câteva expoziţii de vintage şi «hand-made» în ţară, organizez evenimente mondene, mă preocupă arta şi tot ce este frumos", îşi aminteşte artista.

Deşi a avut o grămadă de expoziţii, Constance Vintilă spune că nu a făcut până acum nici zece la sută din ce şi-a propus să realizeze în cursul existenţei sale. "Îmi place să las «urme» şi în viaţa profesională, să-mi duc la bun sfârşit toate proiectele, dar şi în viaţa personală, aş mai vrea copii, aş vrea să vizitez locuri la care doar visez deocamdată. Ah, şi ce-i mai important, aş vrea ca urmaşii mei să nu uite repede de mine", spune artista.

Chiar dacă se hrăneşte cu artă, Constance Vintilă consideră că cea mai importantă persoană din viaţa ei este Matei, fiul de şapte ani. "Este împlinirea sufletului meu, stimulentul de fiecare zi, el îmi dă puterea de a merge mai departe, de a înţelege lumea, de a fi tolerantă cu cei din jur, de a reuşi tot ce îmi propun", povesteşte emoţionată artista.

Marele Târg!

Artist-decoratoarea se pregăteşte, zilele acestea, pentru ultimul ei proiect, realizat în parteneriat cu scriitoarea Angela Baciu şi Casa de Cultură a Sindicatelor. În preajma sărbătorii de Moş Nicolae, în zilele de 3, 4 şi 5 decembrie, în "Scena Cafe", va fi inaugurat primul târg de "vintage" şi "hand-made" intitulat "Târgul de la amiază, până-n seară".

"Vizitatorii vor putea admira obiecte deco, bijuterii şi alte lucruri vintage, prezentate în expoziţii cu vânzare. Vor fi trei zile încărcate cu surprize pentru cei care iubesc şi admiră această artă. Este o noutate în zona noastră şi de aceea am hotărât

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Anchetă în judeţul Cluj, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum / Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat

News.ro acum o ora
Poliţiştii şi procurorii din Cluj au deschis, luni, un dosar de cercetare penală, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum, iar manevrele de resuscitare derulate de către echipajele medicale nu au avut rezultat. ”În dimineaţa

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 35 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum o ora
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum o ora
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°