Dacă luăm trenul de la Roma, în două ore ajungem în orăşelul în care a început povestea franciscanilor şi a clariselor. Cine nu merge la Assisi nu va simţi niciodată adevărata linişte a Umbriei şi pacea coborâtă pe terasele muntelui Subasio.

Primăvară, în mândra vale a Umbriei. În aer pluteşte mireasma măslinilor. E anul 1212 şi Chiara, frumoasa fiica a contelui Offreduccio, e sortită nunţii cu un bogat nobil din Assisi. Dar ea fuge de acasă la cel care uluise oraşul cu ani în urmă: fratele Francesco.

Cu ajutorul lui, Chiara intră într-o mănăstire de maici şi apoi înfiinţează propria ei congregaţie, la Biserica San Damiano. Locuitorii Assisi-ului de atunci n-ar fi bănuit că peste 800 de ani milioane de oameni dintr-o specie necunoscută lor şi numită „turişti" le vor vizita anual oraşul tocmai datorită celor doi.

Fără fratele Francesco şi sora Chiara, canonizaţi între timp şi deveniţi, în română, Sfântul Francisc şi Sfânta Clara, Assisi ar fi rămas un orăşel uitat de epoca modernă. Dar aceeaşi epocă face ca, astăzi, el să fie mult mai accesibil. Avionul te duce oricând până la Roma, iar de acolo cu trenul ajungi în două ore la Assisi. Credeţi-mă, merită.

Povestea lui Francisc şi a Clarei

Odată ajuns în oraşul clădit pe terasele muntelui Subasio, păşeşti înapoi în timp şi, imperceptibil, îţi umpli sufletul cu linişte, cu pace, cu iubire. Mergi pe străduţe din piatră care urcă şi coboară, printre case cu flori şi obloane colorate şi ajungi lângă lăcaşurile închinate sfinţilor deveniţi sinonimi cu oraşul: Biserica Sfânta Clara şi bazilica Sfântul Francisc. Ridicate în secolul al XIII-lea, ele se oglindesc şi se completează, la fel ca vieţile şi doctrinele celor doi.

Sfânta Clara e modestă, rezervată, având ca unic ornament o superbă rozetă. Bazilica Sfântul Francisc e un imn în piatră închinat unei vieţi trăite în har şi modestie. A fos