Extrema tricolorelor este optimistă că România poate obţine o medalie la Mondiale. La fix zece ani după ce conducea naţionala de tineret către titlul mondial la Beijing, Cristina Vărzaru (30 de ani) revine cu mari aşteptări în China.
„Adevărul Sporturi": Cu ce gânduri abordezi acest Mondial? Este cea mai importantă competiţie din cariera ta?
Cristina Vărzaru: Nu aş spune asta pentru că poate vor mai urma şi altele dacă mă mai ţine genunchiul. Simt totuşi ceva special prin prisma faptului că avem o şansă bună să obţinem o mare performanţă. Privind la grupa iniţială şi la formaţiile pe care le putem întâlni apoi în runda principală, cred că putem ajunge în semifinale.
Cât contează pentru tine că ai fost aleasă căpitanul naţionalei României?
Ştiam că fetele au încredere în mine, mă bucură enorm acest lucru şi îmi dă un moral bun pentru competiţie. Nu este însă o sarcină uşoară pentru că fiecare are o personalitate diferită şi trebuie să am grijă să formăm un tot unitar pe teren şi în afara lui.
Vom juca primul meci la Mondiale, cel cu Chile, chiar de ziua ta, pe 5 decembrie.
M-am obişnuit deja pentru că toate turneele finale sunt în decembrie. Exceptând ultimii ani, când nu am mai putu veni la lot din cauza accidentărilor, mi-am serbat mai mereu ziua de naştere alături de fete şi e o atmosferă frumoasă. Bem şi noi un pahar de şampanie, mai mâncăm o bomboană. Oricum eu pot mânca multă ciocolată, pentru că la mine nu se vede (râde)...
Cum va fi viaţa în China pe durata acestui turneu final? Vei vizita obiectivele turistice din zonă?
Au trecut zece ani de când am fost ultima dată în China. Eram căpitanul naţionalei de tineret atunci şi am ieşit campioane mondiale. Mă gândesc că acesta este un semn bun (râde). De plimbări, nu cred că ne va arde totuşi prea mult pentru că nu vom avea prea mult timp liber la dispoziţie şi recupe