Liliana Romaniuc Manifestare interesanta si de actualitate la Colegiul Richard Wurmbrand. In urma derularii in luna mai din acest an a proiectului intitulat TraCIE, cu finantare europeana Grundtvig, acesta a presupus formarea in domeniul educatiei interculturale si pentru cetatenie activa. Astfel, au fost formati 15 asistenti sociali, 20 profesori, 10 profesori universitari, 15 invatatori si 15 formatori. Acestia au provenit din diverse institutii atat publice, cat si private, si au participat la un numar de sase intalniri a cate doua ore. Reprezentantii implicati in implementarea si finalizarea proiectului s-au declarat multumiti si incantati ca au putut consolida valorile Uniunii Europene (UE) la Iasi. "Formarea in domeniul educatiei interculturale si pentru cetatenie activa este un domeniu putin explorat in Romania si un domeniu cu care, fiind membri ai UE, ne vom confrunta fie ca dorim sau nu. Tocmai de aceea, Colegiul Richard Wurmbrand a fost partener intr-un astfel de proiect european Grundtvig, care a avut ca tema centrala formarea in domeniul educatiei interculturale si pentru cetatenie activa", a declarat Liliana Romaniuc, inspectorul-general al Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Iasi, coordonatoare de proiect, alaturi de Elisa Chitescu si Rebeca Lucaci.
Liliana Romaniuc Manifestare interesanta si de actualitate la Colegiul Richard Wurmbrand. In urma derularii in luna mai din acest an a proiectului intitulat TraCIE, cu finantare europeana Grundtvig, acesta a presupus formarea in domeniul educatiei interculturale si pentru cetatenie activa. Astfel, au fost formati 15 asistenti sociali, 20 profesori, 10 profesori universitari, 15 invatatori si 15 formatori. Acestia au provenit din diverse institutii atat publice, cat si private, si au participat la un numar de sase intalniri a cate doua ore. Reprezentantii implicati in implementarea si