Replică la articolul Panaş de zmeu, de Adrian Mihalache, 22, nr. 47 / 1723 noiembrie 2009.
Nebun, bou, obraznic, Jdanov. Nerecunoscându-mă în aceste calificative (adevăratul mesaj din replica dată de Adrian Mihalache articolului meu despre Horia Damian, Pana de zei), am încercat să cunosc, prin ele, ceva despre artă, despre lume şi viaţă. Am înţeles că, la fel ca şi în alte cazuri recente de luare de atitudine faţă de subsemnatul, în care am fost calificat drept ciumete, măgar complexat, geambaş ori pigmeu, aceste insulte trasează cu precizie limita intelectuală şi morală a înţelegerii respectivilor autori. Oameni de bine, toţi s-au întrecut să-şi aducă prinosul de orduri în momentul în care înţelegerea li s-a blocat.
Poate că totul a început mai demult, atunci când un domn respectabil m-a făcut nesimţit, convins fiind că a privi un artist cu totul altfel decât îl privea domnia sa şi restul lumii era un motiv suficient pentru a stigmatiza preopinentul. Această coborâre în registrul injuriei, acum 15 ani, a fost, se pare, începutul unui parcurs care reflectă abrutizarea şi vulgarizarea crescândă a discursului public şi jurnalistic din România. Articolele mele, sunt conştient, propun o perspectivă indigestă asupra artei: sunt iconoclaste, scrise fără menajamente şi împing cititorul undeva sub pufoaica de metafore câlţoase a artei, retezând propensiunile spre idealitate livrescă şi închiderile tehnice, idiomatice. Dar articolele acestea nu conţin injurii! Nu l-am făcut bou, nebun sau Jdanov pe niciunul dintre artiştii sau autorii cu care am polemizat, chiar dacă printre ei
s-au numărat oameni care au servit propaganda şi regimul comunist, uneori într-un mod odios. M-au interesat, atunci când a fost cazul, doar operele sau argumentele lor, nu persoanele. Izvorul insultelor nu este în articolele mele, ci în ura lor. Ura faţă d
