Ministerul Sănătăţii a anunţat că 65 de noi îmbolnăviri cu gripă porcină au fost confirmate ieri în România, dintre care 31 doar în municipiul Bucureşti, bilanţul total de la debutul pandemiei până în prezent ajungând la 3.259.
Astfel, potrivit ultimului bilanţ comunicat de Ministerul Sănătăţii, în Bucureşti au fost depistate, ieri, 31 de cazuri noi, în judeţul Dâmboviţa, 11, în Botoşani, cinci, patru în judeţul Vaslui şi câte trei cazuri în judeţele Bacău şi Ialomiţa.
În urma confirmării cazurilor de infectare cu virsusul gripal A/H1N1 în şcoli, s-a luat decizia închiderii a două unităţi de învăţământ din Bucureşti, Şcoala Generală nr. 10 şi Şcoala Generală nr. 19.
Până în prezent, autorităţile române au anunţat oficial trei decese cauzate de gripa porcină. Pe 23 noiembrie, un pacient din Rădăuţi infectat cu virusul gripal A/H1N1, care suferea şi de obezitate şi diabet, a decedat în ambulanţa care îl transporta la Iaşi. O zi mai târziu, Ministerul Sănătăţii a raportat un al doilea deces, la o femeie din Botoşani. Sâmbătă, a fost înregistrat cel de-al treilea deces, fără ca autorităţile să mai furnizeze date suplimentare, cum ar fi oraşul sau dacă pacientul suferea şi de alte afecţiuni asociate.
Unul dintre cei cinci bolnavi diagnosticaţi cu gripa porcină şi internaţi în stare gravă la Secţia de terapie intensivă de la Spitalul "Sf.Spiridon" din Iaşi a murit, în noaptea de duminică spre luni, el suferind şi de ciroză hepatică, aceasta fiind principala cauză a morţii, potrivit MS.