Incerc să prezint versiunea mea la polarizarea brutală, violenţa verbală şi cazanele de confuzie care se aruncă în capul presei în ultima perioadă. Si mai ales cazul Realitatea. Mihnea Măruţă a prezentat un scenariu acum câteva zile. Il prezint şi eu pe al meu, situat undeva între fatalism, reacţiune şi părtinire parţială.

După părerea mea Realitatea şi mulţi alţi jurnalişti nu a avut cum să nu ajungă în situaţia de a se posta pe poziţii critice la adresa lui Băsescu. Şi nu pentru ca aşa ar dori patronii, deşi şi chestiunea asta cred că e valabilă. Pe scurt, paşii sunt următorii:1 atacarea dură de către preşedinte a presei care nu-i era favorabilă 2. încercarea de a-i defini pe toţi cei care nu sunt pro drept „impuri” şi vânduţi mogulior 3. implicarea jurnalişilor în războiul personal Băsescu – moguli. Toate acestea pentru o presă care avea printre cititori privitori o grămadă de fani ai lui Băsescu şi care acum acuză violent orice deviere de la dogma electorală.

Să mă explic. Istoria începe evident…cu Trăian Băsescu şi cu primele atacuri la adresa mogulilor. Undeva în 2005. Receptate cu toată confuzia de ziarişti mulţi dintre ei consideraţi în bună măsură mai degrabă pro decât anti. O atitudine cumva conturată şi mai clar de-a lungul campaniei de demitere a sefului statului. Însă pentru susţinătorii preşedintelui activ politic, Realitatea era singura opţiune, în poziţiile politice de aici regăsindu-se parţial, devreme ce Antena 3 adunase deja toţi opozanţii. De aceea, odată cu schimbarea tonului, frustrările telespectatorilor fidelizaţi pe opţiunea proBăsescu au devenit atât de violente.

Nimeni nu critică linşajul de la Antena 3 dar critică încercarile de imparţialitate ale Realităţii pentru că de ele aveau parte un public în mare măsură proBăsescu. Din cei aproximativ 60 % români activi politic, cei 30% proBasescu se uită sau se uitau la Realita