După ce a fost invitat la Etno TV, preşedintele Traian Băsescu i-a acordat aseară un interviu lui Dan Diaconescu, la OTV. Sursa: Agerpres Candidatul PD-L la un nou mandat de şef al statului a intrat în jocul prezentatorului şi a vorbit despre Elodia, avocata dispărută, dar a povestit şi cum după trei luni de la referendumul din 2007 a revenit, aşa cum a promis, în Piaţa Univerităţii să se revadă cu alegătorii. Nu era nimeni însă. Tot aseară, Traian Băsescu a reiterat ideea că, dacă va pierde alegerile, se va retrage din politică. Nu va reveni nici măcar la partid, a subliniat el.
Invitat aseară la OTV, la emisiunea lui Dan Diaconescu, Traian Băsescu a fost întrebat de moderator şi ce părere are despre cazul Elodia. Traian Băsescu a povestit că a fost impresionat când a văzut, într-un ziar, imagini din casa avocatei Elodia Ghinescu, iar aceasta avea o fotografie cu el în campania electorală din 2004.
"Nu, m-a impresionat un lucru, când am văzut nişte poze, preluate de la dumneavoastră, din casă. Aţi văzut că undeva avea o poză cu mine din campania electorală din 2004? Într-un ziar am văzut, era preluat, că la un moment dat aţi reuşit să antrenaţi şi presa scrisă în afacerea Elodia. Atunci am văzut, era o poză de-a mea din campanie în casă la Elodia", a menţionat Traian Băsescu. Acesta a continuat: "Dumnezeu s-o ţină sănătoasă dacă o fi undeva sau Dumnezeu s-o ierte dacă n-o mai fi".
Singur, în Piaţa Universităţii
Băsescu a mărturisit, tot aseară, că, în 2007, a vrut să continue întâlnirile din Piaţa Universităţii, după cum relatează Mediafax. Băsescu le-a propus, în 19 mai 2007, susţinătorilor săi adunaţi în Piaţa Universităţii, după anunţarea rezultatului referendumului de demitere a sa din funcţie, să se întâlnească în acest loc la interval de trei luni, în ultima sâmbătă din trimestru.
Atunc