Experimentul al treilea. Dacă mă mirase deja cum a ieşit primul experiment, cel de-al doilea m-a lăsat mască! Practic micul grupaj de poeme a devenit, în mai puţin de 48 de ore cea mai citită şi mai comentată postare a mea pe VoxPublica! Şi nu erau poeme de Dante, Rimbaud, Eminescu sau Edgar Poe, ci micile mele încercări cretane. Nu voi mai spune niciodată că au dispărut cititorii de poezie, nici, în general, iubitorii de literatură. Nici măcar în vremuri tensionate, dacă nu cumva acelea retrezesc interesul. Încep însă să cred că un scriitor, într-o lume cu multe atracţii, nu mai trebuie pur şi simplu doar să-şi aştepte cititorii, e mult mai bine să-i şi caute! În episodul trei, revenim la poveste! Povestirea a apărut în volumul La Morrison Hotel. Povestiri de pînă azi în ediţie definitivă, EuroPressGroup, Bucureşti, 2007.

Deosebit de noi, ceilalţi oameni, toţi ceilalţi oameni, care începem să murim imediat ce ne naştem, dacă nu cumva cu vreo nouă luni mai înainte, tata a început să moară exact pe 19 mai 2005, la ora 14 şi 55 de minute, la mai puţin de o lună după ce sărbătorisem aniversarea sa de 82 de ani, dar şi pe a mea, care era exact cu trei decenii mai scurtă. Eram în gară, mai erau şase minute pînă la plecarea trenului spre Cluj, unde mergeam la o lansare de carte, cuplată cu o dezbatere despre extremism, iar directoarea editurii, care mă însoţea, nu sosise încă. Mă mişcam agitat pe lîngă vagonul în care aveam locuri, am scos mobilul să văd ce se întîmplă, iar acesta a sunat în timp ce mă pregăteam să formez, să caut numărul. Era sora mea, care mi-a dat vestea, cancer generalizat, plecat de la plămînul drept, cu metastaze la aortă, ficat şi o mulţime de alte organe din jur, speranţa de viaţă de cîteva săptămîni, nu se ştia cîte. Mi-a spus asta direct, brusc, fără nici un fel de pregătire. Atunci a început să moară tata, pe 19 mai 2005, l