Totul frumos şi luminos în proiectul Johannis semnat astăzi. Nimic mai curat pe hârtie decât reconcilierea istorică între forţe nu doar adversare, dar de-a dreptul războinice în anii post-comunişti. (Pentru că unii cereau libertatea şi curăţirea societăţii, în timp ce alţii s-au zbătut să menţină promiscuitatea, obscuritatea şi avantajele economice ale unei oligarhii securisto-comuniste. Pentru că partidele istorice cereau adevărul, în timp ce urmaşii FSN-ului au folosit necontenit manipularea ca instrument de guvernare). Nimic mai sublim decât să vii în 2009 cu viziuni constructive, să priveşti înainte, să promiţi curăţirea societăţii prin îngroparea securii războiului. Să lansezi mesajul “gata cu gâlceava fără rezultat, să construim, să fim moderni, europeni”. Dincolo de patetismul din momentul semnării acordului “istoric”, este un proiect care ademeneşte prin pragmatism. Tocmai de aceea, o serie de contra-argumente pragmatice mă situează iremediabil în tabăra scepticilor. 4 îndoieli naive şi fără rea-voinţă: 1. Cum se face că marele pact al reconcilierii se semnează cu 5 zile înainte de alegeri? (este ca şi cum ai crede în promisiunile unui balaur legat care îţi cere să-i dezlegi lanţurile şi care se jură că nu te va mânca după aceea) 2. Cum de sunt folosite, în paralel cu acest proiect de construcţie luminoasă, nesfârşite arme murdare, de tip securistic? (vezi filmuleţul obsedant cu palma lui Băsescu şi anunţatele noi dezvăluiri cu privire la trecutul “întunecat” al preşedintelui în exerciţiu) 3. Cum se face că majoritatea intelectualilor care s-au luptat eroic în anii 90 cu hidra post-comunistă se află în acest moment de partea cealaltă a baricadei? 4. Cum se face că instituţiile mass-media şi-au pierdut pentru prima dată echilibrul tocmai în favoarea forţelui binelui? (De Antene nu mai vorbesc, TVR este scandalos de a-politic; la Realitatea TV, în timp