Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Curtea de Justiţie a început să examineze legalitatea independenţei Kosovo

Publicat in Adevarul, marți 1 decembrie 2009 ·

Curtea Internaţională de Justiţie a început examinarea legalităţii declarării unilaterale a independenţei Kosovo faţă de Serbia, asupra căreia este însărcinată să dea un aviz consultativ, informează AFP.

UPDATE Cea mai înaltă curte de justiţie a Naţiunilor Unite a început un proces de audieri ce va dura nouă zile în cazul declaraţiei de independenţă a Kosovo.

Serbia a cerut CIJ de la Haga să ofere o opinie de consiliere asupra legalităţii declaraţiei de independenţă a Kosovo.

Premierul sârb Vuk Jeremica declarat că speră că instanţa judecătorească va opri alte state să mai recunoască independenţa Kosovo şi va obliga Pristina să reintre în discuţii cu privire la viitorul său.

Avizul CIJ urmează să fie dat peste câteva luni. Serbia, Kosovo şi 29 de state vor participa la audieri în faţa Curţii, principalul organism judiciar al naţiunilor Unite, până la 11 decembrie.

Ne aşteptăm ca dreptul internaţional să fie respectat. Avem încredere în dreptul internaţional, a declarat pentru AFP ministrul sârb de externe, Vuk Jeremici, la sosirea la Palatul Păcii din Haga, unde urmează să se desfăşoare audierile.

La 8 octombrie 2008, Serbia a obţinut acordul Adunării generale a Naţiunilor Unite pentru a sesiza Curtea în legătură cu legalitatea proclamării independenţei Kosovo la 15 februarie 2008.

63 de ţări, printre care 22 dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, au recunoscut independenţa Kosovo, care numără două milioane de locuitori, dintre care 90% albanezi, şi pe care Belgradul continuă să o considere una dintre provinciile sale. De la înfiinţarea sa, în 1946, CIJ, însărcinată cu rezolvarea diferendelor între state, a emis 25 de avize consultative.

Serbia nu recunoaşte succesiunea Kosovo, şi o consideră o entitate condusă de ONU în cadrul suveranităţii statului, ca Provincia Autonomă Kosovo şi Metohia, f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Ciucă îi răspunde lui Marcel Ciolacu: Eu am stat în curtea mea, nu în curtea RA-APPS. Când dumnealui o să explice cât timp a folosit facilităţile de la RA-APPS, să vină să stea de vorbă cu mine

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, i-a răspuns marţi contracandudatului său de la PSD, premierul Marcel Ciolacu, pe tema scandalului vilei de protocol din Aviatorilor, el arătând că a stat în curtea lui, nu în curtea RA-APPS şi când dumnealui o să exp

Încă un român a fost găsit mort în urma inundațiilor din Spania. Bilanţul a ajuns la 2 decedați şi 7 dispăruţi

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță marți, 5 noiembrie, decesul încă unui cetățean român în urma inundațiilor din Spania, după informațiile transmise de către autoritățile spaniole. Bilanţul a ajuns la doi morţi şi 7 dispăruţi. „Până în preze

Percheziţii la sediul european al Netflix, într-o anchetă pentru fraudă fiscală şi muncă nedeclarată

Mediafax acum 3 ore
Filiala franceză din Paris a companiei Netflix şi sediul european al grupului din Amsterdam au făcut obiectul unor percheziţii marţi, în cadrul unei anchete deschise la sfârşitul anului 2022 pentru suspiciuni de evaziune fiscală şi muncă nedeclarată

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine în România

HotNews acum 49 minute
Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, va veni în România pentru o vizită oficială miercuri, 6 noiembrie, a anunţat Executivul comunitar, printr-un comunicat, potrivit Agerpres. Comisarul va participa la Conferinţa Naţională a

Jurnalistul şi scriitorul Nestor Rateş, personalitate marcantă a exilului românesc, a murit

News.ro acum o ora
Jurnalistul şi scriitorul Nestor Rateş, personalitate marcantă a exilului românesc şi o voce neobosită a libertăţii şi adevărului, auzită prin intermediul postului de radio Europa Liberă, a murit la vârsta de 91 de ani, anunţă Institutul de Investig

Incendiu puternic în Voluntari, la un depozit de materiale textile. A fost emis mesaj RO-Alert

Libertatea acum o ora
Un incendiu de amploare, cu degajări mari de fum, a izbucnit, marți după-amiază, la un depozit de materiale textile din Voluntari. Pompierii intervin pentru stingerea flăcărilor, relatează B365.ro. Pentru a asigura necesarul de apă, au fost solicita

Șase morți și 23 de răniți după atacul sângeros al Rusiei asupra orașului Zaporojie. Racheta a lovit o clădire civilă

Ziare.com acum 49 minute
Șase persoane au fost omorâte, iar 23 au fost rănite în urma unui atac al Rusiei care a avut loc marți, 5 noiembrie, asupra orașului Zaporojie, situat în sudul Ucrainei, conform unui nou bilanț comunicat de autoritățile regionale, preluat de AFP. In

Momentul în care are loc accidentul cumplit de la Timișoara, când o fetiță de 10 ani moare în mașina condusă de mama ei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Momentul în care două mașini se ciocnesc la Timișoara, ducând la decesul unei fetițe de doar zece ani, a fost surprins de o cameră de supraveghere. Fetița care a murit se afla pe bancheta din spate, în mașina pe care o conducea, regulamentar, mama e

Codul Silvic a primit aviz favorabil în Comisia pentru mediu din Camera Deputaţilor. Ministrul Fechet: Este important să dăm un semnal românilor că ne pasă de pădurile României şi că dorim în continuare să protejăm fondul forestier

News.ro acum 2 ore
Ministerul Mediului a anunţat, marţi, că proiectul de lege privind Codul Silvic a primit aviz favorabil de la Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor şi va fi supus analizei Comisiei pentru agricultură precum şi Comisiei ju

Paracetamolul şi Metforminul ar putea dispărea din farmacii. Avertismentul producătorilor de medicamente generice

Adevarul acum o ora
Românii ar putea rămâne fără Paracetamol şi Metformin, cel mai utilizat tratament accesibil pentru diabet, din cauza blocajelor legislative şi administrative "persistente", susţin producătorii de medicamente generice.

Vremea

București
acum

mar.

5°/10°
mie.

4°/12°
joi

6°/14°
vin.

7°/14°
Iasi
acum

mar.

0°/8°
mie.

1°/11°
joi

4°/15°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/10°
joi

7°/12°
vin.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/9°
mie.

2°/11°
joi

3°/13°
vin.

5°/13°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

5°/15°
vin.

5°/14°