Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GED a investit 400.000 de euro in rebrandingul Happy Tour

Publicat in Ziarul Financiar, marți 1 decembrie 2009 ·

Fondul de investitii GED Eastern Fund II, parte a companiei spaniole GED Capital Management, care a preluat la sfarsitul anului 2007 compania Happy Tour, a investit 400.000 de euro in rebrandingul agentiei de turism.

"Businessul Happy Tour este axat pe servicii oferite clientilor companii, acesta este principalul filon de resurse financiare al agentiei, care contribuie cu 70% in incasarile totale. Vrem sa comunicam ca suntem o agentie de corporate travel management in principal", a declarat Gabriel Ionescu, directorul general al companiei.

Ionescu a fost recrutat de GED la sfarsitul trimestrului al treilea al anului trecut, anterior el lucrand in cadrul operatorului de servicii medicale private Medicover. In primavara anului acesta, GED l-a adus la conducerea companiei si pe spaniolul Javier Garcia del Valle, pe postul de executive vicepresident, care ocupa, de asemenea, si un loc in consiliul de administratie al companiei.

"Exista o discrepanta intre esenta business-ului si imaginea perceputa asupra agentiei. Prin acest proces, care presupune practic schimbarea culorilor, a logo-ului si a valorilor asociate cu Happy Tour, am incercat sa ajustam aceasta discrepanta. Numele agentiei va ramane acelasi", a spus Ionescu. Agentia de publicitate care se ocupa de procesul de rebranding, ce va fi finalizat pana la sfarsitul anului, este Mercury 360.

Happy Tour, care a inregistrat o cifra de afaceri de 50 mil. euro in 2008, opereaza cu patru puncte de lucru in Bucuresti, Constanta si Ploiesti.

Alaturi de Happy Tour, ceilalti jucatori importanti pe piata de profil sunt companiile Eximtur, Aerotravel si Marshal Turism.

Fondul de investitii GED Eastern Fund II, parte a companiei spaniole GED Capital Management, care a preluat la sfarsitul anului 2007 compania Happy Tour, a investit 400.000 de euro in rebrandingul agentiei de turism.

"Busin

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cozi la secțiile de vot din București în primul tur al alegerilor prezidențiale

Libertatea acum 27 minute
Aproape 50 la sută dintre bucureșteni au votat duminică, 24 noiembrie, în primul tur al alegerilor prezidențiale, până la ora 19.45, potrivit datelor centralizate în timp real de BEC.

Ciolacu, despre Călin Georgescu: Nu e o surpriză. Îmi pare rău că partenerii de coaliţie n-au înţeles că la acest lucru duce o astfel de campanie, cu atacuri la familie. Vor vedea ce au obţinut ei din acest stil de campanie

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat duminică, despre Căllin Georgescu, că nu e o surpriză, adăugând că îi pare rău că partenerii de coaliţie n-au înţeles că la acest lucru duce o astfel de campanie, cu a

Puternic incendiu în curtea unei firme din muncipiul Sibiu unde ard mai multe maşini – FOTO

News.ro acum 44 minute
Pompierii intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins mai multe maşini în curtea unei firme din municipiul Sibiu. ”ISU Sibiu intervine de urgenţă pe strada Ştefan cel Mare la ieşirea din municipiul Sibiu, pentru stingerea unui

Referendumul convocat de Nicușor Dan a fost validat: Prezența la urne a depășit pragul de 30%

Capital acum 3 ore
Bucureștenii au votat, iar referendumul convocat de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a atins pragul necesar pentru validare. Peste 31% dintre bucureşteni au votat duminică, până la ora 17.20.

Rareş Bogdan: Bătălia se duce între 2 candidaţi de dreapta pentru turul 2. Bazinul suveranist este splitat

Mediafax acum o ora
„În acest moment bazinul suveranist este splitat în două şi practic nu mai are şanse de intrare în turul 2, iar bătălia se duce între doi candidaţi de dreapta pentru turul 2. Vă rog din suflet faceţi-vă treaba până în ultima clipă, bătălia ultimelor

Tragedie pe Dunăre. Un bărbat a murit după ce a intrat cu o ambarcațiune în malul Canalului Caraorman

Ziare.com acum o ora
A intrat în viteză în malul Canalului Caraorman cu ambarcaţiunea pe care o conducea și și-a găsit sfârșitul în accident. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 37 de ani care a murit, duminică, 24 noiembrie, în timp ce, conform jurnaliștilor tulce

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 5 ore
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

CNA sesizează BEC și AEP privind publicarea ilegală a datelor exit-poll pe unele site-uri

Ziua Constanta acum 17 minute
Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis duminică să informeze Biroul Electoral Central şi Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la faptul că unele site-uri au publicat date ale exit-pollurilor, ceea contravine Legii privind alegerea pre

ALEGERI PREZIDENTIALE 2024 - Dosar penal, după ce un alegător a intrat în secţia de votare cu o armă la el

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din Timiş au deschis un dosar penal după ce un fost cadru militar s-a prezentat la o secţie de votare, cu intenţia de a-şi exprima opţiunea la alegerile prezidenţiale, având la el o armă pe care o deţinea legal.

Un general rus, 18 ofiţeri şi 500 de militari nord-coreeni au fost ucişi în primul atac ucrainean cu rachete britanice Storm Shadow

Mediafax acum 48 minute
Un general rus şi 18 ofiţeri ai lui Putin au fost declaraţi morţi, iar alţi 18 au fost răniţi. Bilanţul se referă la atacul din 20 noiembrie al Ucrainei - primul care a folosit rachete britanice Storm Shadow adânc în interiorul Rusiei. Se ştia că r

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/3°
lun.

2°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°