Simt o explozie recentă (de vreun an, de cînd s-a înteţit lupta anticomunistă) a subiectului patriotism. Iubirea de ţară începe să redevină chic într-un moment în care nu lupţi pentru ţară decît dacă ţii neapărat. Iar atunci ajungi în Afganistan. Aşa că azi o să vă înnebunesc cu tema asta aşa cum pot şi eu. Încep cu minibografia, ce o fi făcut dintr-un bebeluş moldovean un mîndru român contributor şi consumator.
- născut într-un sat pe Siret. Crescut cu poveştile străbunicii Ştefana despre cele două mari războaie. Pe primul îl prinsese în adolescenţă. Poveşti fără morală, fără învingători, despre vecini, fraţi, consăteni aruncaţi de obuze prin copaci, despre Siretul roşu de sînge sau despre fuga de ruşi. Nimic românesc.
- citit în copilărie cu nesaţ toate revistele de pionieri, toate roamnele şi cărţuliile ruseşti de propagandă care se găseau prin biblioteca staţiei de maşini agricole săteşti. Am învăţat onoarea şi lupta pentru cunoaştere de la nişte scriitori activişti de trei lei. Dar nu cred că am un handicap faţă de ăia care au învăţat de la Rambo să fie americani. Încă o obsesie: biogrfiile oamenilor de ştiinţă dublate de Jules Verne.
- Am învăţat Toma Alimoş pe de rost. Îmi plăcea faza cînd îşi ţinea cu o mînă maţele, cu cealaltă mîna calul
- Am citit poveşti nemuritoare multe, din toate ţările, dar îmi plăcea foarte mult Slavici povestitorul – omul care nu vroia Unirea…
- La 9 ani mă îndrăgostesc de Suedia. Timp de doi ani sînt de fapt singurul suedez verde care nu ştie suedeză. Iar asta pentru că nu am citit decît Nils Holgersson de vreo 300 de ori.
- Descopăr Rahan. Buun. Patriot, cetăţean al lumii şi tot timpul neadaptat la triburile pe care le întîlneşte în cale. Rahan m-a învăţat cum să fiu un român bun.
- În 89 sărbătorim cu toţii mai ales dreptul de a ne părăsi ţara cînd vrem noi.
- Anii 90 – aud de la ăia ma