Pe 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, în mulţimea entuziastă de acolo se afla şi bunicul meu din partea tatei, Ioan Morar, venit cu încă un fecior din satul Apateu, judeţul Arad. Erau doar ei doi din tot satul, nu aveau avere de care să se îngrijească, nu era mare lucru de muncit pe lîngă casă, era iarnă, aşa că au aşteptat chemarea dubaşului care a anunţat, cu săptămîni de zile înainte, evenimentul. Nu ştiu cum au ajuns acolo, probabil că s-au alăturat vreunuia din convoaiele plecate spre Bălgrad. Nu ştiu ce aveau în bocceluţă şi nici cine i-a hrănit. Povestea lor, spusă mie de vărul Viorel Achim, istoric serios, nu conţine alte detalii. Cert este că la întoarcere erau foarte veseli, fericiţi, şi au purtat, zile în şir, cocarda tricoloră cu care s-au întors.Acum, cînd spune cineva “mulţimea de români de la Alba Iulia”, spune şi bunicul meu.
Nu vreau să fac paradă de patriotism, deşi ziua de 1 Decembrie e o zi de paradă, sînt un român normal care e ataşat de ţara sa. Dar m-am gîndit, adesea, în cîteva momente în care nu i-am înţeles pe români (y compris Duminica Orbului, Mineriadele) dacă nu cumva bunicul meu şi alte cîteva mii ca el s-au dus în zadar la Alba Iulia. Acum, noi, ardelenii, am fi fost o parte mai civilizată a Europei, am fi vorbit nemţeşte, am fi avut, în mod natural, premier neamţ.Şi am fi ascultat de la părinţii şi bunicii noştri poveşti în româneşte, lăcrimînd, poate.
Sper ca momentele în care regret călătoria bunicului meu la Alba Iulia să fie tot mai puţine.
La Mulţi Ani, România, să creşti Mare!
Pe 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, în mulţimea entuziastă de acolo se afla şi bunicul meu din partea tatei, Ioan Morar, venit cu încă un fecior din satul Apateu, judeţul Arad. Erau doar ei doi din tot satul, nu aveau avere de care să se îngrijească, nu era mare lucru de muncit pe lîngă casă, era iarnă, aşa că au aşteptat che
