Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maşinile zac cu lunile în târgurile auto

Publicat in Adevarul, marți 1 decembrie 2009 ·

Chiar dacă vânzătorii au lăsat mult din preţuri, dâmboviţerii nu mai cumpără maşini. Nici la automobile noi înmatriculate nu stăm mai bine, anul acesta fiind înscrise doar 1.274 de maşini noi, faţă de 3.886 anul trecut, adică cu 67% mai puţine.

În parcurile de maşini, nu ai loc să arunci un ac, zilele în care maşinile erau schimbate de la o săptămâna la alta fiind de mult apuse. Automobilele expuse la vânzare în parcurile auto zac nemişcate de luni bune, chiar dacă unele s-au ieftinit pentru că proprietarul a lăsat din preţ. Spre exemplu, cea mai veche maşină din târgul auto din centrul oraşului este un Volkswagen Polo, an de fabricaţie 1995. „Am adus maşina la comanda unui client acum cinci luni, dar s-a răzgândit şi aşa am rămas cu ea aici. Oamenii vin, se uită şi pleacă. Nu mai cumpără aproape nimeni maşini“, spune Raul Stroică. „Iniţial am vrut să o vând cu 3.300 de euro dar între timp am lăsat-o la preţul cu care am luat-o din Germania, adică 1.950 de euro, numai să scap de ea“, adaugă Raul.

Puterea de cumpărare a dâmboviţenilor a scăzut în domeniul auto, lucru vizibil în statisticile Serviciului Înmatriculari şi Regim Permise Auto Dâmboviţa. Înmatricularea de maşini noi a scăzut cu peste 67% în ultimele nouă luni ale acestui an, faţa de anul trecut. Adică, dacă în 2008 în primele nouă luni au fost înscrise 3.886 de autovehicule noi, anul acesta, în acelaşi interval de timp, au fost înmatriculate doar 1.274. Este cea mai mare scădere înregistrată în ultimii 15 ani, susţin autorităţile.

„De la 180 de înmatriculări pe zi, am ajuns să avem zile în care am făcut doar 30 de înscrieri. Singurul motiv este criza, altceva nu are ce să fie! Noi avem ghişeele deschise, dar lumea pur şi simplu nu mai vine“, spune Lucian Simionescu, purtător de cuvânt al Serviciului Înmatriculări şi Regim Permise Auto Dâmboviţa.

Taxele sunt prea mari

Situa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

#Alegeriprezidențiale Peste 40 % prezența la vot, în județul Constanța, la orele 18.00

Ziua Constanta acum 20 minute
Prezența la vot la ora 18.00, în județul Constanța este de 43, 38%, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit ROAEP, sunt înscriși pe liste permanente - 612.895 de alegători, au votat 238.460 de alegători pe listele permanente și

Referendumul convocat de Nicușor Dan a fost validat: Prezența la urne a depășit pragul de 30%

Capital acum 34 minute
Bucureștenii au votat, iar referendumul convocat de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a atins pragul necesar pentru validare. Peste 31% dintre bucureşteni au votat duminică, până la ora 17.20.

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 2 ore
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Alegeri prezidențiale 2024. Cristian Popescu Piedone, amendat de Poliție după ce a sunat la 112

HotNews acum 16 minute
Cristian Popescu Piedone, candidat PSD Giurgiu la Senat, a fost amendat de polițiști cu 2.000 de lei după ce a sunat la 112 și a anunțat că la o secţie de votare din judeţ ser permite intrarea a câte două persoane în cabina de vot, iar acest lucru n

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum 3 ore
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 9 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Pământul se desparte de „mini-luna” sa temporară, care ar putea fi o bucată din Lună

Mediafax acum 15 minute
Rocă spaţială inofensivă se va îndepărta de Pământ luni, învinsă de forţa gravitaţională mai puternică a soarelui, dar se va apropia din nou pentru o scurtă vizită în luna ianuarie. NASA va folosi o antenă radar pentru a observa în ianuarie asteroid

Dosar penal la alegerile prezidențiale la Cluj. S-a votat cu urna mobilă fără prezența Poliției

NapocaNews acum 57 minute
La ivelul Centrului de Comunicare Județean Cluj, nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze procesul electoral al alegerilor prezidențiale. De la începerea procesului de votare au fost sesizate 2 posibile incidente electorale, care, ul

Până la 16.00, doar 500.000 de tineri au votat: „Nu se simt reprezentați”

Libertatea acum 48 minute
Din cei peste un milion de tineri până în 25 de ani care pot vota pentru prima dată la alegerile prezidențiale 2024, doar 500.000 și-au exercitat dreptul la vot. Faptul că unii dintre ei nu se simt reprezentați de politicieni este unul dintre motive

Israelul numește un apropiat al premierului Netanyahu în funcția de ambasador în SUA. Cine este Yechiel Leiter

Ziare.com acum 2 ore
Guvernul israelian a aprobat duminică, 24 noiembrie, numirea lui Yechiel Leiter, un apropiat al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, drept ambasador al Israelului în SUA, potrivit Ministerului Afacerilor Externe, informează AFP. Leiter urmează să-şi

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/3°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°