Zoom Despre Ion Iliescu şi Petre Roman
Când l-am auzit pe Iliescu că nu l-a cunoscut pe Roman până în decembrie, mi s-a făcut rău. “Cum nu l-ai ştiut, mă, că mergeai la Walter şi îi duceai cadouri «pentru ăla micu»”...
Înainte, Doru Mărieş a fost portar de fotbal în ligile inferioare, s-a împrietenit cu Duckadam, a mâncat cârnaţi pe tren cu stelistul Lucian Bălan, făcea naveta şi „mica bişniţă”. Şi îl ura pe Ceauşescu. Revoluţionarul nu se dă jos de pe baricadă nici acum când pare că e linişte în Piaţă şi creşte iarba. De fapt, el de acolo n-a plecat, n-a plecat acasă. „Au murit 1.200 de oameni şi poporului ăsta nu-i pasă. Cum e posibil?”.
În biroul Asociaţiei „21 Decembrie”, „Dosarul Revoluţiei” a ocupat toate dulapurile. Sunt peste un milion de pagini. Doru Mărieş stă la un birou încadrat de steagul României (fără gaură), steagul UE şi steagul NATO. Pe uşă tronează o caricatură cu „emanaţii” pe care Asociaţia i-ar vrea judecaţi. Cu voia dumneavoastră, primul pe listă e Ion Iliescu.
Sunteţi sănătos?
Culmea, după mai bine de două luni în greva foamei, mi-au ieşit bine analizele. Eu nu sunt religios, habotnic, dar fără o forţă bună nu scăpam. E ceva acolo.
Cum a început toată nebunia asta cu „Dosarul”?
Păi, ei l-au închis prin 1994. Era o plângere a Asociaţiei „21 Decembrie” pentru victimele din Bucureşti, atât. În 2004, când am reluat chestiunea, ne cam băteam joc unii de alţii, eu nici nu mai umblam cu buletinul la mine, că am auzit eu ceva la Puiu Călinescu. Se întâmpla mai demult, în spatele magazinului „Cocor”, când l-a întrebat un miliţian unde îi e buletinul şi Puiu i-a zis: „Hai, bă, mă iei cu d-astea, după 60 de ani, buletinul e la gropar”. La asta m-am gândit atunci. Era coadă la Parchet şi am făcut un pic de gălăgie, m-au lăsat să intru, „Poftiţi, domnule Mărieş”, nici nu mi-au mai cerut buletinul. Au
