Preşedintele Băsescu a promulgat astăzi legea care permite Guvernului Boc demis să trimită în Parlament spre dezbatere şi aprobare Legea bugetului de stat şi legea bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul următor, a anunţat administraţia prezidenţială. Pe 11 noiembrie, actul normativ a trecut de plenul Senatului, care a fost Camera decizională.
Legea promulgată astăzi de preşedintele României modifică articolul 26 al Legii de organizare a Guvernului şi stipulează că, în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul poate iniţia proiecte de lege pentru ratificarea unor tratate internaţionale şi proiectele de buget de stat şi al bugetului asigurărilor sociale de stat.
Preşedintele în funcţie a declarat de câteva ori că se gândeşte dacă să promulge această lege, deoarece, în opinia sa, un astfel de act dă putere unui Guvern care nu mai are încrederea Parlamentului.
"Eu cred că unul din marile pericole ar fi pe de o parte să dărâmăm Guverne, iar pe urmă să ne dăm seama ce prostie am făcut şi să le reinvestim, dându-le atribuţiuni de Guverne funcţionale. Nu este posibil aşa ceva, suntem stat democratic", a declarat la mijlocul lui noiembrie actualul şef de stat, Traian Băsescu.
"Cred că nu putem rezolva problemele guvernării reinvestind un Guvern căruia i-am dat vot de neîncredere în Parlament printr-o lege artificială. Gândiţi-vă ce înseamnă bugetul de stat, reflectă programul politic al Guvernului, cum poţi să pui un Guvern care l-ai dărâmat să facă bugetul de stat. Ăsta e un Guvern care a luat votul de neîncredere al Parlamentului, pe ce program face bugetul de stat, este o absurditate!", a adăugat cu acel prilej Traian Băsescu.
Liderul PSD, Mircea Geoană, contracandidatului lui Traian Băsescu pentru fotoliul de la Cotroceni,i-a cerut de mai multe ori preşedintelui în funcţie să promulge această lege.