Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dumitru Danciu, preşedintele Federaţiei Române de Karate „Nipon Budo“

Publicat in Adevarul, miercuri 2 decembrie 2009 ·

Deţinător al centurii negre, Dumitru Danciu a înfiinţat, împreună cu Simion Băluţă, Clubul „Gemina” de karate, club care a crescut campioni naţionali, balcanici, europeni şi mondiali.

Data naşterii: 14 octombrie 1954, Abrud, judeţul Alba

Educaţie: absolvent al Politehnicii din Timişoara

Starea civilă: căsătorit, două fete

A început cu judo, pe când era în anii de liceu, dar nu îl atrăgea în mod deosebit pentru că i se părea prea brutal. Aşa că la Timişoara, în perioada studenţiei, a trecut la karate. „Sunt şi o fire mai rapidă, mi s-au potrivit karatele şi mi-au plăcut. Sportul care ţi se potriveşte, îl simţi“, spune sensei Dumitru Danciu, deţinător al centurii negre cu 6 Dan. A fost în anul 1982 campion naţional, la categoria 60 kg. „Campionatul s-a ţinut l-a Arad. În finală mi-am rupt nasul“, povesteşte Dumitru Danciu. A făcut karate cu sensei Frank Anderson, antrenor american care timp de 15 ani a venit periodic în Alba Iulia şi care are centura neagră cu 8 Dan. „Frank Anderson m-a adus pe adevărata valoare a karatelor, m-a făcut să înţeleg teoria, întrucât acest sport are o parte teoretică foarte importantă, pe care ajungi să o pricepi doar de la o anumită vârstă. Efectiv, karatele nu le simţi decât după ce ajungi la centura neagră“, afirmă Dumitru Danciu.

A înfiinţat clubul de karate „Gemina D.B.P“

Încă din perioada studenţiei se gândea să înfiinţeze un club de karate. A şi făcut-o, dar clubul „Apulum“, cum se numea atunci, şi-a desfăurat activitatea până în 1990 sub umbrela unui alt sport – judo, pentru că în perioada comunistă karatele nu erau bine privite. „După 1990, am constituit Clubul Gemina D.B.P împreună cu colegul Simion Băluţă, la rându-i karatist, are centura neagră cu 5 Dan. Este un om deosebit, cu care mă înţeleg foarte bine“, spune antrenorul de karate. Ulterior, Dumitru Danciu şi Simion Băluţă au

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 8 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 5 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 5 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°