Pentru Vasile Milea, 21/22 decembrie a fost ultima noapte de viaţă. Pentru bucureşteni a fost "noaptea baricadei". Noapte în care, fără să ştie că mai are foarte puţin de trăit, ultimul şef comunist al Armatei a coordonat personal reprimarea manifestanţilor decişi să reziste cu orice preţ în centrul Capitalei, lângă Hotelul Intercontinental.

Puterea nou-instalată la Bucureşti l-a declarat erou pe fostul ministru Vasile Milea, la foarte scurt timp după fuga Ceauşeştilor. Sub ce motiv? Nu ni s-a spus nici atunci şi nu am aflat-o nici în anii care au trecut de la moartea sa şi până în ziua de astăzi. Este erou şi gata! Când toată ţara mai era încă angrenată în straniul război dus contra "teroriştilor" neidentificaţi, Milea a fost înmormântat cu toate onorurile cuvenite unui erou, iar numele său a fost dat câtorva bulevarde din toată ţara.

Abia în anii care au urmat, mărturiile unora dintre cei care au fost implicaţi, într-un fel sau altul, în acele evenimente tragice au pus cu adevărat în evidenţă rolul activ pe care şi l-a asumat ministrul Milea în momentul în care, fie pentru a-i face pe plac lui Ceauşescu, fie de frică, fie poate doar dintr-un exces de zel, a târât întreaga armată în acţiunile de reprimare a manifestanţilor.

Dacă în perioada 17-21 decembrie 1989, fostul ministru, aflat printre înalţii factori de decizie ai puterii comuniste, s-a mulţumit doar să conducă "de la centru" activitatea eşaloanelor subordonate, în noaptea de 21/22 decembrie, el a coborât pe stradă şi, în plin centru al Capitalei, s-a pus în fruntea dispozitivelor represive şi a condus în mod direct "spargerea" baricadei de la Intercontinental. Mărturiile pe care le vom prezenta, în premieră, descriu un general Milea dur, decis să facă ordine cu orice preţ. Un general aflat foarte departe de cel care este descris ca plângând în hohote, cuprins de remuşcări