Marile case de avocatură s-ar putea număra printre câştigătorii crizei din Dubai. Instituţiile financiare care au acordat credite emiratului au început deja să caute executori, pentru alcătuirea listelor cu bunurile care pot fi scoase la vânzare, în vederea recuperării debitelor restante.
Ochii creditorilor se îndreaptă mai ales către activele din străinătate ale companiei imbiliare Dubai World, care a inaugurat recent un complex imobiliar uriaş în Las Vegas, estimat la 8,5 miliarde de dolari. Dubai World a contribuit la construcţia acestuia cu patru miliarde de dolari. Compania a investit în cazinouri deşi oficialii din Emiratele Arabe Unite au interzis jocurile de noroc.
Casa londoneză de avocatură Ashurst a fost angajată de un grup de investitori americani ai subsidiarei Dubai World, Nakheel, pentru a găsi o cale legală de recuperare a debitelor restante, după ce emiratul a cerut o perioadă de graţie de şase luni. Investitorii iau în calcul două posibilităţi.
Una dintre opţiuni presupune executarea activelor Nakheel, majoritatea acestora fiind localizate în Golf. Cea de a doua se referă la executarea companiei-mamă, Dubai World, ceea ce le-ar deschide calea către cele mai valoroase active ale acesteia.
Avocaţii de la Ashurst trebuie să găsească o modalitate prin care investitorii să poate pune în aplicare ambele planuri de recuperare a datoriilor, potrivit unor surse apropiate procesului, citate de Times.
Băncile europene au o expunere de 13 miliarde de euro faţă de emiratul Dubai, potrivit Credit Suisse. Numai băncile britanice au acordat împrumuturi de proximativ 33 de miliarde de euro, fiind cea mai mare la nivelul tuturor băncilor din Europa, scrie Bloomberg, citând un raport Royal Bank of Scotland, bancă salvată de la colaps cu fonduri publice.
CITIŢI ŞI:
Un semn c