Romanul „Procesul”, de Franz Kafka, va fi distribuit astăzi împreună cu ziarul „Adevărul”, la preţul de 10,99 lei.
Vezi aici lista chioşcurilor "Adevărul".
Editat în colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă", romanul lui Kafka este este unul dintre capodoperele scriitorului ceh.
Personajul principal al cărţii este arestat dintr-un motiv care rămâne, atât lui, cât şi cititorului, obscur şi inexplicabil.
„Pe Josef K. îl calomniase pesemne cineva, căci, fără să fi făcut nimic rău, se pomeni într-o dimineaţă arestat".
Este exact dimineaţa zilei în care K. împlineşte 30 de ani. Doi agenţi neidentificabili îi invadează locuinţa şi îl anunţă că împotriva lui a fost intentat un proces, fără să îi explice însă infracţiunea de care se face vinovat. În mod şi mai inexplicabil, K. este deocamdată liber să plece la birou. Este prim-procuror la o bancă.
De aici începe să se deplieze o înlănţuire bizară de evenimente, punctată la fiecare turnură de detalii de atmosferă la fel de întunecate, iar deznodământul nu luminează în niciun fel obscurul poveştii.
Straniul „Proces" a deconcertat generaţii întregi de cititori. Originalitatea discursului literar şi polisemantismul mesajului său au fost doi factori care au transformat această carte într-un pilon esenţial al literaturii secolului XX.
Asamblarea unei apărări imposibile
K. este trimis de către tatăl său la un avocat. Departe de a-i elucida situaţia cât se poate de neclară, Herr Huld nu reuşeşte decât să-i complice şi mai mult problema. Block, un client straniu al avocatului Huld, îi confirmă lui K. bănuielile negre despre acesta. Block este prins într-un proces de cinci ani, timp în care şi-a pierdut prosperitatea financiară şi echilibrul psihic, devenind un rob al sfaturilor imposibile ale avocatului său. Disperat, K. îl