Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Altă garderobă, altă viaţă

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 2 decembrie 2009 ·

Gata cu întrebările de genul „În ce mă îmbrac azi?“. Doamnele aflate în căutarea unui stil propriu şi unic au de acum cel mai bun manual de modă, care promite că le va schimba garderoba şi chiar viaţa.

De curând, a văzut lumina tiparului o cărticică, pe care mulţi specialişti în domeniu o consideră o adevărată capodoperă de stil şi care este un cadou ideal pentru doamnele pasionate de modă, şi nu numai. Mult lăudata „The little black book of style“ a Ninei Garcia, una dintre cele mai cunoscute fashion editor, cu ilustraţii ironice semnate Ruben Toledo, atrage prin umorul contagios al autoarei, dar şi prin capitolele împărţite în mici paragrafe, uşor de citit şi de recitit, unul după celălalt. Aşa cum clasica „little black dress“ nu poate lipsi din şifonierul nici unei doamne care se respectă, nici micuţul manual de modă nu trebuie să lipsească din biblioteca reprezentantelor sexului frumos pasionate de arta de a se îmbrăca. „O pereche de blugi şi o cămaşă albă pot să fie cea mai potrivită ţinută din univers. Important este cum le porţi. Această carte vă va schimba viaţa. Credeţi că exagerez? Probabil, recunosc. Însă, cu siguranţă vă va schimba garderoba, care, la rândul său, vă va schimba modul în care vă afişaţi în public, iar asta, în ultimă instanţă, vă va schimba viaţa“, scrie autoarea în prefaţă.

Siguranţa, înainte de toate

Înainte de toate contează încrederea în propria persoană. Deşi acest concept pare oarecum depăşit, el rămâne esenţial.

„O femeie sigură pe ea se iubeşte din cap până în picioare. Sunteţi nişte zeiţe, aşa că trebuie să vă purtaţi ca atare. Îngrijiţi-vă unghiile şi să aveţi părul mereu aranjat, faceţi băi lungi, folosiţi parfumuri de calitate. Cumpăraţi-vă orice lucru vă face să vă simţiţi frumoase. Trebuie să vă răsfăţaţi, pentru că nu o va face nimeni altcineva“, spune autoarea. Şi dacă aţi depăşit plafonul d

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 43 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 17 iulie 2025, ora 12.00 - 18 iulie 2025, ora 03.00. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 4 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum 16 minute
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum 47 minute
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum 59 minute
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/33°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°