Trei persoane din Kosovo şi Serbia au vrut să iasă din ţară pe la vama Nădlac cu acte de identitate false.
Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat trei persoane din Kosovo şi Serbia care au încercat să iasă ilegal din ţară prezentând la controlul de frontieră documente de identitate false.
Două femei şi un bărbat s-au prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac pentru a ieşi din ţară şi s-au legitimat la controlul de frontieră cu documente de identitate eliberate de autorităţile din Polonia.
Cu ocazia efectuării controlului cărţilor de identitate prezentate, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni în legătură cu autenticitatea acestora. Astfel, în urma verificărilor realizate cu aparatura din dotare, s-a constatat că documentele poloneze sunt false total.
Din declaraţiile persoanelor şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că acestea sunt din Kosovo, respectiv Serbia şi se numesc Denis I., în vârstă de 19 ani, Bejdin Z., în vârstă de 25 ani şi Tecira Z., în vârstă de 18 ani. Cetăţenii străini au intrat legal în România în luna noiembrie.
Cei trei au declarat că documentele de identitate pe care le-au prezentat la ieşirea din România, le-au obţinut de la o persoană necunoscută în Kosovo, contra sumei de 1500 euro fiecare. Au recurs la această metodă deoarece intenţionau să ajungă în Austria şi nu posedau viză pentru Spaţiul Schengen.