Este concluzia unui sondaj efectuat de Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing "CBS-AXA" în parteneriat cu IDIS Viitorul. Potrivit cercetării, 56 % dintre moldoveni dezaprobă iniţiativa unor alegeri parlamentare anticipate, în special persoane cu vârsta peste 60 de ani, anunţă ziarul Jurnal.md.
Mai mult, potrivit unui sondaj apărut în ziarul Jurnal.md, şi efectuat de Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing "CBS-AXA" în parteneriat cu IDIS Viitorul, majoritatea populaţiei se opune organizării unui scrutin anticipat
56 % dintre moldoveni dezaprobă iniţiativa unor alegeri parlamentare anticipate, în special persoane cu vârsta peste 60 de ani.
În eventualitatea unor alegeri anticipate, mai arată sondajul, Alianţa pentru Integrare Europeană ar deţine circa 35 % din opţiunile respondenţilor, iar PCRM - 33 %.
În cazul unui referendum privind modificarea Constituţiei, mai scrie Jurnal.md, 74 % dintre cei chestionaţi ar vota pentru alegerea directă a preşedintelui.
Sprijinul pentru aceasta opţiune este format destul de unitar pe întreg teritoriul ţării şi se bucură de aprobare indiferent de naţionalitate, vârstă ori religie.
De asemenea, sondajul mai arată că fiecare al treilea moldovean înclină să locuiască în Uniunea Europeana iar 8 % din populaţie doreşte să locuiască într-o URSS reînnoită.
Lider în topul încrederii este Marian Lupu, cu 16,3%, urmat de Voronin - 15,8%, Filat - 7,6%, Chirtoacă - 4,9% şi Ghimpu - 2,1 la sută.
Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 1085 persoane din 67 de localităţi, cu o marjă de eroare de plus-minus 3%.
Este concluzia unui sondaj efectuat de Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing "CBS-AXA" în parteneriat cu IDIS Viitorul. Potrivit cercetării, 56 % dintre moldoveni dezaprobă iniţiativa unor alegeri parlamentare anticipate, în special persoane cu vârsta peste 60