Ştiu că, pentru noi, majoritatea, viaţa nu e un roman de spionaj. Nu sufăr de spionită. Dar trebuie să admit că există servicii secrete cu nişte reţele foarte discrete, cu agenţi acoperiţi, cu cîrtiţe, cu alţii prinşi în jocul inamicului, agenţi dubli, adică etc. E de natura evidenţei că o ţară mare şi aproape vecină cum e Rusia are la noi reţele consistente. Unele moştenite de dinainte de 89, altele, dimpotrivă, făcute pe stil nou. Reţelele astea îşi văd de treaba lor şi se activează (aşa spun cărţile) atunci cînd trebuie balansată o situaţie generală într-o parte sau alta. La noi fostul KGB a avut o înfloritoare reţea cu personaje infiltrate şi la vîrful clasei politice. Se spune că, de altfel, Revoluţia ar fi fost opera unor servicii străine.

Să nu ne imaginăm că, acum, aceste servicii nu au agenţi. Încă şi mai mulţi. Eu îndrăznesc să spun că spionii români abandonaţi după 90, conform înţelegerilor cu guvernele occidentale, au fost recuperaţi fie de unii, fie de alţii. Aş avea şi vreo două nume, dar pînă nu am dovezi clare nu le dau. O bună parte din ei au fost cumpăraţi sau chiar transferaţi în interes de servicii de foştii parteneri ai spionajului românesc, ruşii. Aşa că, în aceast context, e clar că vizita lui Geoană (de fapt, vizitele) la Moscova nu a fost atît de nevinovată (e). Şi Ion Iliescu, în decembrie, voia să sune ruşii să le spună cine sîntem şi ce vrem ca şi cînd ei, naivii, habar n-aveau! Gîndiţi-vă cine are relaţii foarte bune cu fosta URSS (includ aici şi republicile fost sovietice), cine a fost la Moscova (nu doar Geoană, ci şi Guşă!), cine a fost acuzat că ar fi omul ruşilor la Revoluţie şi vedeţi, apoi, dacă vreunul din aceştia e în altă parte decît în jurul lui Geoană.

Ceea ce a pierdut Rusia prin intrarea României în UE şi NATO s-ar putea să se recupereze destul de uşor, şi încă prin vot popular, duminică, 6 decembrie!

Off