Văd că se bate monedă pe declaraţia lui Traian Băsescu de la OTV, cea referitoare la numirea lui Claudiu Elvis Săftoiu la SIE. Cred sincer că a fost o exprimare nefericită, mai ales că Băsescu se simţea în largul său, fiind pus pe glume. Ce mi se pare mie impardonabil, gafa băsesciană a ultimelor zile, este episodul de la ceremoniile de la Arcul de Triumf.
După ce a dat mâna cu toţi pedeliştii prezenţi, i-a ignorat pe Ion Iliescu şi pe Emil Constantinescu, întorcându-le spatele. Aşa ceva nu face un preşedinte, indeiferent cât de mult i-ar urî sau dispreţui. Ştiu că o să fiu umplut iar de respect pentru rândurile ce urmează, dar am să vă reamintesc un episod din noiembrie 2002. George Bush venise în România. Pe atunci, Emil Constantinescu era deja doar un Milică Barbă-Albastră, învins de servicii, uitat de toată lumea. Bush şi Iliescu au trecut prin faţa şirului de oficiali români, iar atunci când când au ajuns în faţa lui Constantinescu, Iliescu s-a oprit şi i l-a prezentat preşedintelui american. Nu era ceva prevăzut de protocol, după cum nu cred nici că Iliescu se dădea în vânt după Constantinescu. A fost un moment în care, oricât de odios mi-a părut Iliescu şi tot ce a însemnat el pentru România, a meritat un pic de apreciere, atâta câtă m-a lăsat inima.
Pentru gestul de ieri, Traian Băsescu ar trebui să-şi ceară scuze, să spună că n-a avut ochelarii de distanţă la el, că imaginea a fost trucată. În caz contrar, rămâne un mojic, de data aceasta nici măcar simpatic cum îi este felul de obicei.