Fanii muzicii rock au ocazia să fie pentru o seară Moş Crăciun oferind o jucărie în locul banalului bilet de intrare la concert. Trei trupe de rock din judeţ, Dirty Shirt, Smog şi Twister organizează două concerte caritabile pentru copii nevoiaşi. Concertele au loc în Baia Mare şi Sighet.
Pentru al treilea an consecutiv, Moş Crăciun va fi rocker în Maramureş. Aproape 1000 de copii din judeţ vor primi în acest an, de Crăciun cel puţin o jucărie din partea a trei trupe rock din judeţ. Cele trei formaţii vor renunţa în două concerte la banalele bilete de intrare, în schimbul unei jucării. Robert Rus este organizatorul celor două concerte din acest an şi vocalul trupei băimărene Dirty Shirt. „Prin acest proiect dorim să venim în sprijinul copiilor lipsiţi de posibilităţi materiale, în special cei din centrele de plasament. Sloganul acţiunii este O jucărie nouă = Intrare la concert = Un copil fericit”, a declarat Robert Rus.
Concerte în judeţ
Concertele susţinute de cele trei formaţii: Dirty Shirt, Smog şi Twister vor avea loc joi, 3 decembrie, la Sighetu Marmaţiei, cu începere de la ora 20.00, în Clubul “Versus” şi vineri, 4 decembrie, în Baia Mare, de la ora 20.00, la Clubul “Crash Landing”. Cristi Bălănean este chitaristul trupei Dirty Shirt de 10 ani şi spune că ideea jucăriilor donate la intrare în cadrul concertelor, le-a venit exact în perioada sărbătorilor de iarnă, acum trei ani. „Am vrut să trezim spiritul crăciunului în toţi cei prezenţi la concertele noastre. Tomai de aceea am ales să susţinem concertele înainte de Moş Nicolae, pentru a putea ajunge toate jucăriile adunate, acolo unde trebuie”, a declarat chitaristul. „Este al treilea an în care organizăm Moş Crăciun e rocker, iar fanii noştrii ştiu despre ce este vorba. Ne-am bucurat că mulţi dintre cei care vin aduc chiar şi două sau chiar trei jucării”, a continuat Robert Rus.
U